Biserica era plină de muzică, lumina blândă pătrundea prin vitralii, iar oaspeții se ridicau în picioare. Toate privirile se îndreptau spre mireasă în timp ce pășea pe culoar, rochia ei albă strălucind, buchetul tremurând ușor în mâinile ei. Visase acest moment încă din copilărie — mersul lent spre altar, mirele așteptând-o cu un zâmbet.
Oaspeții șușoteau uimiți, ridicând telefoanele pentru a surprinde fiecare secundă. Aerul era încărcat de emoție, bucurie și anticipare. Dar, tocmai când ajunsese la jumătatea culoarului, momentul pe care toată lumea îl aștepta să fie perfect s-a spulberat brusc.
Din spatele bisericii s-a auzit un lătrat. Toți s-au întors cu capul. Înainte ca cineva să poată reacționa, un câine mare a țâșnit înainte, unghiile lui pocnind pe podeaua lustruită. Mireasa a înghețat de șoc când animalul s-a oprit chiar în fața ei, blocându-i calea.
Suflurile îngrozite au umplut sala. Unii invitați au râs nervos, presupunând că era un câine vagabond care intrase în biserică. Alții s-au încruntat, așteptând ca cineva să-l alunge. Dar atunci câinele a făcut ceva ce nimeni nu se aștepta.
S-a așezat ferm în mijlocul culoarului, privind nu mireasa, ci mirele care aștepta la altar. Urechile i s-au ridicat, privirea i s-a fixat, ca și cum l-ar fi recunoscut. Murmurul s-a răspândit printre bănci. Mireasa strânse buchetul mai tare, respirația îi rămase în gât.
Zâmbetul mirelui se estompă. Se mișcă incomod, strângând mâinile la piept. „Al cui este câinele ăsta?”, șopti cineva. Nimeni nu răspunse.
Apoi, într-o clipă…
