Căutările duraseră ore întregi. Voluntari, polițiști și vecini au scotocit pădurea deasă, strigând numele băiețelului. Vocea mamei sale se frângea în timp ce striga, cu ochii umflați de plâns, împiedicându-se de rădăcini și crengi căzute. Copilul, în vârstă de doar șase ani, se rătăcise în timpul unui picnic în familie, alergând după ceva – nimeni nu știa ce. Când au observat că dispăruse, pădurea îl înghițise deja.
Pe măsură ce lumina zilei începea să se estompeze, speranța din aer se diminua. Salvatorii șușoteau între ei: Dacă e prea târziu? Dacă nu supraviețuiește nopții? Temperatura scădea, iar pădurea era vastă.
Apoi, tocmai când disperarea era pe punctul de a pune stăpânire pe ei, unul dintre căutători a strigat: „Aici!” Oamenii s-au repezit spre sunet, cu inimile bătând cu putere. Și acolo, într-o mică poiană înconjurată de pini înalți, l-au găsit.
Băiatul stătea pe pământ, cu brațele mici strânse în jurul gâtului câinelui său. Lacrimile îi curgeau pe fața murdară, dar ochii îi străluceau de ușurare în timp ce se ținea strâns de loialul său companion. Salvatorii au înghețat pentru o clipă, copleșiți de scenă. Era ca și cum câinele îl ghidase către un loc sigur și rămăsese lângă el, refuzând să-l lase singur în întuneric.
Dar apoi s-a întâmplat ceva care i-a lăsat pe toți fără cuvinte. În momentul în care unul dintre bărbați a făcut un pas înainte pentru a-l apuca pe băiat, câinele s-a mișcat. Cu un mârâit brusc, s-a interpus între copil și străinul care se apropia. Cu urechile aplatizate și blana zbârlită, câinele stătea de pază — nu agresiv, ci ferm, protector, corpul său formând o barieră pe care nimeni nu îndrăznea să o treacă.
Salvatorii s-au uitat unii la alții, uimiți. Băiatul, însă, și-a îngropat fața și mai adânc în blana animalului, șoptind: „E în regulă, e în regulă”. Încet, ca și cum ar fi înțeles, câinele s-a relaxat. A dat o dată din coadă, apoi s-a dat la o parte, permițându-i bărbatului să-l ridice pe băiat în brațe.
Lacrimi și urale au izbucnit prin pădure. Mama lui a alergat înainte, prăbușindu-se în timp ce își îmbrățișa fiul, care se agăța de ea cu o mână, în timp ce cu cealaltă o ținea pe spatele câinelui. Animalul stătea calm, ca și cum ar fi știut că misiunea lui era în sfârșit îndeplinită.
În acea seară, când toată lumea s-a întors acasă, oamenii nu puteau înceta să vorbească despre ceea ce au văzut. Băiețelul fusese găsit în viață – nu din noroc, ci pentru că prietenul său loial refuzase să-l abandoneze. Și în acele secunde tensionate, când câinele a mârâit la străin, nu era vorba de sfidare. Era dragoste. Genul de dragoste pe care numai un animal o poate oferi – feroce, loială și de neclintit.
