Locuia singură. O femeie simplă, liniștită, obișnuită cu singurătatea. După divorț, apartamentul părea prea mare și prea gol, dar deja se împăcase cu asta. Totul s-a schimbat într-o seară obișnuită.
Se întorcea acasă după serviciu. Afară ploua, vântul împrăștia picăturile pe geam, creând un ritm cu care se obișnuise de mult. Scoțându-și haina, femeia a aprins lumina și a intrat în bucătărie. În acel moment, a auzit-o.
La început, a fost liniște – ca și cum cineva ar fi chicotit undeva în altă cameră. Un râs ușor, sonor, de copil.
A înlemnit. Televizorul era oprit, vecinii de sus plecaseră de mult – apartamentul era gol de câteva luni. A mers prin camere, verificând totul – liniște. „Trebuie să-mi fi imaginat”, a decis ea.
Dar câteva ore mai târziu, râsul a venit din nou. De data aceasta, mai aproape. Și a fost ca și cum cineva i-ar fi șoptit numele.
Femeia s-a repezit în dormitor și a aprins lumina. Camera era goală. Doar draperiile se legănau ușor, ca și cum cineva tocmai ar fi trecut pe acolo. Inima ei a început să bată mai repede.
Nu putea dormi. La trei dimineața, același râs a răsunat – de data aceasta din hol. Femeia a sărit în sus și a apucat telefonul, dar conexiunea s-a întrerupt brusc. În acel moment, lumina a pâlpâit, iar o minge de copil s-a rostogolit pe podea.
A țipat. Dar când s-a apropiat, mingea a dispărut pur și simplu.
A doua zi dimineață, femeia a chemat un reparator să verifice cablajul. Acesta a inspectat prizele și firele și a observat brusc o trapă veche în peretele din spatele dulapului. Aceasta ducea la o mică nișă dintre pereți de care femeia nici măcar nu știa.
Când au deschis trapa, au găsit înăuntru jucării vechi acoperite de praf: o păpușă cu fața crăpată, o minge și o fotografie îngălbenită a unui băiat care a locuit cândva în casă.
De atunci, râsul nu s-a mai auzit. Dar femeia a lăsat jucăriile pe pervaz – „ca el să știe că nu a fost uitat aici”.
Povestea s-a răspândit pe rețelele de socializare, iar oamenii încă dezbat cine era băiatul: o fantomă, un ecou al trecutului sau pur și simplu o amintire a faptului că până și casele goale își amintesc de cei care odinioară au râs în ele.
