În ziua aceea, Artiom, în vârstă de opt ani, se plimba pur și simplu pe marginea pădurii.
Îi plăcea să adune conuri de pin, să se uite la insecte și să aducă acasă „descoperiri” – poate o piatră cu o formă interesantă, poate un băț ca o sabie.
Dar de data aceasta, totul era diferit.
Sub un tufiș unde creșteau de obicei ciuperci, a zărit o broască țestoasă.
Mică, cu o carapace netedă acoperită cu un model ciudat, stătea liniștită printre mușchi.
Artiom a ridicat-o cu grijă și a dus-o acasă, hotărând să le-o arate părinților săi.
„Uite, mamă! E reală!”, a exclamat el bucuros, așezând broasca țestoasă pe iarba din curte.
Dar imediat ce Artiom s-a întors, animalul a alunecat pe pământ cu viteza fulgerului.
Broasca țestoasă nu se mișca încet, ca în desene animate, ci atât de repede încât Barsik, câinele care stătea în apropiere, nu a avut timp să reacționeze. Pur și simplu a lătrat și a făcut un pas înapoi, privind surprins noul „oaspete”.
Băiatul și-a sunat părinții, dar când au ieșit, broasca țestoasă dispăruse deja în spatele gardului.
A fost găsită doar câteva ore mai târziu – lângă un iaz, la zeci de metri de casă.
Zoologii, văzând fotografia, au fost uimiți:
„Aceasta este o specie rară de broască țestoasă de iaz, cu mușchi puternici ai picioarelor din spate. Se pot mișca de fapt mai repede decât speciile comune, mai ales dacă simt pericolul.”
Dar Artiom este sigur că nu este vorba doar de viteză.
El spune că broasca țestoasă și-a întors capul și l-a privit direct în ochi, ca și cum ar fi înțeles că nu vrea să o oprească.
Acum băiatul merge adesea la iaz.
Și de fiecare dată, vede carapacea familiară, strălucitoare, ieșind de sub apă – ca un salut de la un vechi prieten.
