Santa Fe, Argentina – un oraș unde serile miros a iasomie, vecinii se salută pe nume, iar liniștea pare eternă. Pentru Luján Eroles, în vârstă de 46 de ani, paradisul nu era undeva departe – era chiar în spatele casei sale, în mica ei grădină. Mentă și busuioc creșteau acolo, iasomia se cățăra pe un arc de lemn, iar greierii ciripeau seara. Dar într-o zi, această grădină aproape că a făcut-o să se îndoiască de propria sănătate mintală.
S-a întâmplat la sfârșitul verii. Era o zi caldă, iar Luján, ca întotdeauna, a ieșit să ude plantele înainte de culcare. Apa picura din frunze, iar aerul era încărcat de mirosul pământului umed. Era pe punctul de a se întoarce acasă când a observat ceva întunecat întins în iarba de lângă stratul de mentă.
„O creangă?”, s-a gândit ea.
Dar „crengă” s-a mișcat brusc.
Luján a înlemnit. Creatura se târa încet pe pământ – grasă, întunecată, strălucind în lumina lunii. Și apoi a văzut-o: două capete. Ambele s-au întors spre ea deodată. Două guri, patru ochi, niciun sunet – doar o privire rece.
„Dios mío…” a șoptit ea. Apoi a țipat.
Întregul cartier a alergat noaptea.
Vecinii au alergat, unii cu lanterne, alții cu bețe, alții cu telefoane. Creatura se zvârcolea în iarbă – ca și cum noaptea însăși ar fi prins viață. Un vecin în vârstă a șoptit:
„E un semn. Două capete înseamnă probleme.”
Dar frica nu a învins curiozitatea. Cu mâinile tremurânde, Luhan a pornit camera telefonului și s-a apropiat. Obiectivul a dezvăluit totul: solzii, modelul care se întindea pe corp, strălucirea ciudată din ochi – aproape prea inteligentă.
Și dintr-o dată – creatura și-a ridicat ambele „capete”, deschizându-și fălcile. Nimeni nu a auzit șuieratul. În schimb, o vibrație a străbătut pământul – joasă, bubuitoare, ca și cum pământul însuși ar fi vorbit.
Mulțimea s-a retras. Și creatura a dispărut în întuneric.
Videoclipul a devenit viral. Dar Luhan nu a dormit în noaptea aceea.
Ea a încărcat înregistrarea online – și până dimineața, întreaga lume știa despre grădina ei. Oamenii se certau:
— mutație,
— magie neagră,
— experimente secrete.
Dar Luhan, urmărind videoclipul iar și iar, a observat ceva ciudat – unul dintre capete părea să se dizolve în aer, abia perceptibil.
O iluzie? Sau… altceva?
În zori, a luat o lopată și s-a întors la locul unde stătuse ciudata creatură. A săpat mult timp – până când în cele din urmă lama a lovit ceva moale.
A scos-o cu mâini tremurânde.
Era o omidă. Una imensă. Groasă ca un deget și aproape lungă cât o palmă. Pe pielea ei avea urme care semănau remarcabil cu niște ochi… și două „capete”.
„Doar o insectă?” a șoptit Luhan, râzând nervos.
Dar râsul s-a stins repede. Pentru că omida… juca un rol. Se zvârcolea exact ca un șarpe noaptea. Și vibrația pământului – din nou. Subtilă. Imperceptibilă. Dar reală.
L-a pus într-un borcan de sticlă.
Vecinii au venit să se uite. Oamenii de știință au trimis e-mailuri. Cineva a spus că era larva unei molii-șoim-elefant. Dar nimeni, nici măcar o singură persoană, nu a putut explica vibrația solului.
Și apoi a venit seara.
Soarele apunea când omida a început brusc să bată ca o inimă. Corpul i s-a despicat – și aripile s-au desfășurat. Un fluture. Dar nu ca cele din manuale. Mare, întunecat, cu vene roșii pe aripi.
S-a ridicat în aer. Pământul a tremurat din nou. Florile s-au deschis, ca și cum s-ar fi trezit. Vița-de-vie s-a întins în sus. Părea că grădina respira cu această creatură.
Și apoi a zburat. A dispărut în noapte.
După aceea, totul s-a schimbat.
Vecinii au avut vise ciudate:
— păduri în mijlocul deșerturilor,
— râuri pe uscat,
— animale care nu mai umblau pe pământ.
Și Luhan visase. Grădina ei – dar nesfârșită, vie, sălbatică. Și acolo, la umbra iasomiei, creatura cu două capete s-a mișcat din nou.
S-a trezit în tăcere. A mers desculță în grădină. Iarba i-a răcorit picioarele.
Și dintr-o dată a simțit un ușor tremur sub pământ.
Ca și cum undeva adânc, sub rădăcini, aripile ar fi încă bătut…
