Într-o dimineață rece în largul coastei Islandei, pescarii au observat o formațiune ciudată, gri, la orizont. La început, au crezut că este un aisberg sau o epavă, dar pe măsură ce înotau mai aproape, și-au dat seama că era o balenă albastră imensă, eșuată pe plajă. Cea mai mare creatură de pe planetă zăcea nemișcată pe nisip, corpul său legănându-se ușor în valuri, un vapor slab ridicându-se de la suprafață.
Balena era gigantică – peste 25 de metri lungime și cântărind aproximativ 150 de tone. Dar ceea ce i-a alarmat cel mai mult pe toți a fost mirosul – nu mirosul obișnuit de mare sau de pește în putrefacție, ci unul metalic, ciudat de chimic, ca și cum ceva ar arde înăuntru.
Biologii de la Institutul Marin din Reykjavik au sosit câteva ore mai târziu. Se așteptau la o necropsie de rutină – la urma urmei, eșuările de balene nu sunt neobișnuite. Dar în câteva minute, a devenit clar: acest incident nu era diferit de oricare altul.
Când oamenii de știință au deschis stomacul, nu au găsit rămășițele obișnuite de calamar sau pește, ci ceva dur și rece, cu un luciu metalic. Îndepărtarea obiectului nu a fost ușoară – era mare și acoperit de un strat gros de sare și alge.
Când descoperirea a fost curățată, toată lumea a înlemnit. Era un fragment dintr-un volan antic, cu incrustații de alamă și o inscripție gravată: „Aurora, 1892”. În apropiere se aflau bucăți de frânghie, o bucată de cupru și… un pantof uman, blocate în fibrele stomacului.
Oamenii de știință nu-și puteau crede. Cum ar fi putut epava unei nave din secolul al XIX-lea să ajungă în corpul unei balene?
Istoricii au descoperit rapid o coincidență. O navă numită „Aurora” a plecat din portul Hamburg în 1892, îndreptându-se spre Antarctica. La bord se aflau cercetători, colecționari și – se zvonește – consultanți militari. Nava a dispărut în Oceanul de Sud. Nu a fost găsit niciun cadavru, nu a fost înregistrat niciun semnal.
Acum, mai bine de o sută de ani mai târziu, o parte din povestea sa a ieșit la iveală… în interiorul unei balene albastre.
Oamenii de știință au speculat că animalul ar fi putut înghiți epava aflată pe fundul mării. Însă un detaliu era nedumerit: metalul nu era corodat așa cum ar fi trebuit să fie după secole petrecute sub apă. Arăta ca și cum obiectele ar fi stat în ocean doar câteva luni.
Trei zile mai târziu, în timp ce carcasa era pregătită pentru transport, unul dintre asistenți a observat un cilindru strălucitor blocat între pliurile stomacului. Era sigilat și remarcabil de bine conservat. În interior se afla o capsulă densă care conținea pergament.
Pe el, cu o mână tremurândă, scria:
„Am fost trimiși să recuperăm o descoperire despre care nimeni nu trebuie să știe. Aceasta nu este o expediție. Aceasta este o copertă.
Dacă găsiți asta, nu o deschideți.
Ne iertați.”
Semnătură: Căpitanul Erich K. Müller, 1892.
Când informația a ajuns în presă, lumea a explodat.
Ziarele au relatat:
„Balena a înghițit urme ale unei expediții germane secrete!”
„Ce ascundea misiunea Aurora?”
„Biologii au găsit un mesaj din secolul al XIX-lea în interiorul unei balene albastre!”
Însă, câteva zile mai târziu, laboratorul în care erau depozitate descoperirile a fost închis brusc. Toată documentația a fost confiscată de persoane necunoscute în uniformă militară. Oamenii de știință au fost forțați să semneze un acord de confidențialitate.
De atunci, nimeni nu a mai văzut cilindrul sau volanul. Pescarii care au descoperit prima dată balena au raportat că au fost urmăriți de persoane necunoscuți, iar într-o noapte cineva a înotat spre țărm și a luat fragmente osoase rămase după autopsie.
Câteva săptămâni mai târziu, unul dintre cercetători a publicat anonim o înregistrare realizată pe un dictafon. Vocea lui, tremurând de frică, putea fi auzită:
„M-am uitat în portbagaj… era o placă de cupru cu inscripția: «Proiectul Aurora. Clasificat».
Nu este o coincidență. Nu este doar o navă. Este un avertisment.”
Acum, descoperirea este ținută secretă. Rapoartele vorbesc doar despre „obiecte metalice necunoscute în corpul unui mamifer marin”.
Dar cei care au fost martori la aceasta cu ochii lor sunt siguri: această balenă a înghițit mai mult decât epava unei nave – a devenit custodele final al unui secret pe care omenirea nu a fost niciodată menită să-l descopere.
