Gabriela Firea, emoționată până la lacrimi la botezul nepoatei: apariție elegantă și un rol nou care i-a schimbat viața

Un nou capitol s-a deschis în viața Gabrielei Firea. În 2025, a devenit pentru prima dată bunică, iar la început de februarie 2026 a trăit unul dintre cele mai speciale momente din familie: botezul micuței Emily Victoria, fiica lui Tudor, băiatul ei cel mare.

Evenimentul a avut loc pe 8 februarie, într-un cadru elegant, la InterContinental Athénée Palace din București. Atmosfera a fost una rafinată, plină de emoție, iar invitații au vorbit despre o seară caldă, cu oameni zâmbitori și trăiri intense. Printre cei prezenți s-a aflat și Mirela Vaida, care a avut rol de gazdă și artist al serii.

Pentru Gabriela Firea, momentul a avut o încărcătură aparte. A apărut senină, cu un zâmbet cald și o ținută aleasă cu grijă, potrivită unui eveniment de familie select. Imaginile surprinse la petrecere au arătat o femeie relaxată, împlinită, care trăiește cu bucurie acest nou rol.

La venirea pe lume a nepoatei sale, în 2025, a transmis un mesaj emoționant dedicat micuței și părinților ei:

„Bine ai venit în familia noastră, Emily-Victoria! Îți dorim o viață plină de sănătate, zile senine, bucuria de a trăi și a explora lumea. Felicitări, norei mele dragi Eva și primului meu fiu Tudor! Sigur veți fi părinți iubitori și grijulii. Să fiți binecuvântați! Vă iubim! «Zâmbetul copilului este ca o rugăciune către Dumnezeu»”, a scris Gabriela Firea pe Instagram.

La botez, emoția s-a simțit din plin. Mirela Vaida a publicat ulterior un mesaj amplu, în care a vorbit despre prietenia care o leagă de Gabriela Firea și despre transformarea pe care o vede acum în viața acesteia.

„Aseară am prezentat și am cântat la petrecerea de botez a primei nepoate a prietenei mele Gabriela Firea, micuța Emily Victoria. Fiica băiatului ei celui mare, Tudor… O seară cu lumină, cu emoție și cu oameni veseli! O știu pe Gabi de mulți ani.

Ne-am cunoscut în televiziune, apoi drumurile noastre au mers diferit. Nu ușor. Nici pentru una, nici pentru cealaltă. Dar viața are felul ei de a așeza lucrurile exact atunci când ești pregătit să le primești. Și cred, cu toată sinceritatea, că abia acum o văd cu adevărat împlinită. Pentru că, oricâte «roluri» are de jucat o femeie în viață – personale, profesionale, publice, grele – singurul care îi lipsea Gabrielei era cel de bunică.

Iar acum îl poartă cu o seninătate care spune tot. Dragă Gabi, să te bucuri de Emily Victoria cu sănătate, cu liniște și cu acel timp care nu se măsoară decât în îmbrățișări! Să fie viața ei blândă, cu pași siguri și multă iubire! Iar vouă, ca familie, să vă fie casa plină de râsete, răbdare și binecuvântări! Felicitări pentru tot! A fost un eveniment impecabil, elegant și rafinat, organizat cu tenacitate și atenție la detalii”.

Pentru Gabriela Firea, acest moment vine într-o perioadă în care viața personală pare să fi căpătat o nouă dimensiune. Tudor, fiul ei cel mare, provine din căsnicia cu Răsvan Firea, mariaj care a durat din 1993 până în 2010, anul în care acesta s-a stins din viață. Ulterior, și-a refăcut viața alături de Florentin Pandele, împreună cu care are doi fii, David Petru și Zian-Mihail.

Botezul micuței Emily Victoria nu a fost doar un eveniment monden, ci o celebrare a familiei și a unui nou început. Iar pentru Gabriela Firea, rolul de bunică pare să fie cel care i-a adus o liniște aparte.