Pentru Geanina Ilieș, 2025 nu a fost doar un an al proiectelor și al reușitelor profesionale. A fost un an care i-a pus inima la încercare. Fiul ei, Patrick, a plecat la studii în Barcelona, iar despărțirea a fost una dintre cele mai grele experiențe trăite de prezentatoarea TV.
Au trecut câteva luni de când tânărul s-a mutat în Spania, iar pentru prima dată mamă și fiu trăiesc la distanță. Geanina recunoaște că nu a fost pregătită pentru momentul în care copilul pleacă de acasă, chiar dacă știa că este un pas firesc.

„Nu cred că există mamă care să fie pregătită pentru momentul în care copilul pleacă departe. Distanța nu e ușoară deloc. Casa e mai goală, uneori prea liniștită. Recunosc, îmi lipsesc lucrurile mărunte, zgomotul, întrebările lui, prezența. Nu mai am după cine să strâng în casă și chiar ne amuzăm amândoi pe tema asta”, a mărturisit ea.
În spatele zâmbetului, însă, se ascunde dorul. Geanina spune că vorbește des cu Patrick, iar aceste conversații o ajută să treacă peste momentele în care liniștea din casă devine apăsătoare.

Pe de altă parte, își privește fiul cu mândrie. Îl vede cum crește, cum devine independent și cum își caută propriul drum într-un oraș nou.

„În același timp, mă bucur enorm să-l văd crescând, să-l văd cum devine independent și cum își descoperă drumul. Vorbim des la telefon, iar asta mă ajută mult. Am învățat să-l las liber, chiar dacă inima de mamă ar vrea să-l țină mereu aproape. Ceea ce trăiește el acum este o transformare care nu poate decât să mă bucure ca mamă”, a mai spus Geanina Ilieș.
Anul trecut nu a fost dificil doar din cauza plecării lui Patrick. Geanina a trecut și printr-o perioadă extrem de tensionată legată de starea de sănătate a mamei sale.

„2025 a fost un an intens, poate unul dintre cei mai încărcați emoțional din viața mea. A venit cu multe lucruri bune, cu proiecte frumoase, dar și cu momente grele care m-au pus la încercare, și nu numai pe mine, ci întreaga familie.

Am trecut printr-o cumpănă foarte mare legată de mama mea. O operație dificilă care ne-a speriat pe toți și care m-a făcut să-mi dau seama, încă o dată, cât de fragil este totul. M-a întărit și mai mult acest an, m-a maturizat și m-a învățat să prețuiesc mai mult prezentul. Sfârșitul anului a fost ca o binecuvântare și am simțit din plin acest lucru. Starea de sănătate a mamei s-a îmbunătățit și este din ce în ce mai bine. În 2026 am intrat cu mai multă liniște, cu recunoștință și cu o dorință de echilibru. Am învățat să nu mă mai grăbesc și să învăț să-mi trag sufletul atunci când am nevoie.”
Pentru Geanina Ilieș, maturizarea fiului și fragilitatea vieții au venit la pachet într-un an care i-a schimbat perspectiva. Casa e mai liniștită, dar inima pare mai puternică.