Au plecat să uite de griji, dar realitatea i-a ajuns din urmă chiar și sub soarele tropical. Emily Burghelea și soțul ei, Andrei, au ales o destinație exotică pentru câteva zile de respiro, deși el se confrunta deja cu probleme de sănătate. Cei doi au decis să trăiască momentul și să lase temerile pentru mai târziu. Numai că vacanța nu a fost lipsită de incidente.
Primele imagini publicate pe Instagram îi arată relaxați, zâmbitori, bucuroși de peisaj și de liniștea locului. Însă în spatele cadrelor perfecte s-au ascuns și episoade mai puțin plăcute.
] 
Chiar la începutul sejurului, după ce au adormit pe șezlonguri, au avut parte de o surpriză. Soarele puternic i-a prins nepregătiți, iar pielea a început să usture serios. Emily a mărturisit că o „doare pielea” din cauza expunerii, iar situația ar fi putut deveni mai gravă dacă o maimuță nu i-ar fi trezit la timp.
Totuși, adevărata problemă apăruse înainte. Andrei a căzut de pe bicicletă, iar impactul a fost dureros. S-a lovit exact în zona coastelor care fuseseră deja afectate anterior. Căzătura a lăsat urme vizibile pe corp, iar durerile nu au întârziat să apară.
„Am început bine, am căzut cu bicicleta fix pe coastele rupte și sunt julit cap coadă! @emilyburghelea mă îngrijește!”, a scris el pe rețelele sociale, încercând să păstreze o notă de umor în mijlocul situației.

Din păcate, lovitura nu a fost una ușoară. Andrei a recunoscut că durerile sunt intense și că respiră cu dificultate. În plus, a dezvăluit că nu este acceptat de nicio asigurare din cauza riscului medical ridicat. „Nu mă primește nicio asigurare, am riscul prea mare! Acum iar mă dor coastele de nu pot respira!”, a explicat el.
În toată această perioadă, Emily i-a fost sprijin constant, ocupându-se de îngrijirea lui și încercând să mențină o atmosferă pozitivă.

Viața lor s-a schimbat considerabil în ultimul an. În octombrie, Emily Burghelea a devenit mamă pentru a treia oară. A adus pe lume o fetiță, Elisabeta Teodora, iar primele imagini cu micuța au fost publicate la scurt timp după naștere. Cuplul îi mai are pe Amedea și pe Damian.
Experiența celui de-al treilea copil a venit cu mai multă siguranță și asumare, spune Emily, după ce a trecut deja de două ori prin maternitate. Într-un interviu recent, ea a vorbit deschis despre cum s-a transformat viața lor de cuplu.

„Cred că unul dintre cele mai provocatoare, dar și amuzante momente pentru noi, ca și cuplu, a fost într-o seară în care ne-am propus, foarte ambițios, să avem „timp de cuplu’ după ce adorm toți copiii. Planul suna minunat: cină liniștită, un film, discuții în tihnă… vis romantic, nu altceva! Doar că, în realitate, Elisabeta s-a trezit fix când am aprins luminile din bucătărie, Damian a venit după o oră să ne spună că îi este sete, iar Amedea a coborât să ne povestească ceva „foarte important despre viață’ la 22:30. La un moment dat, stăteam amândoi pe hol, fiecare cu câte un copil în brațe, și ne-am privit cu un amestec de oboseală, râs și resemnare. În secunda aia, ne-am dat seama că acesta era, de fapt, „timpul nostru de cuplu’ acum. Nu romantizat. Nu perfect. Dar profund real”.
Chiar și cu incidentele din vacanță și cu nopțile fragmentate de acasă, cei doi par hotărâți să meargă înainte împreună, asumându-și atât momentele dificile, cât și pe cele frumoase.