Lavinia Pîrva a vorbit deschis despre relația pe care o are cu soțul ei, Ștefan Bănică Jr., și despre felul în care privește diferența de vârstă dintre ei.
Cei doi formează un cuplu de mai mulți ani și s-au căsătorit discret în 2017, în Bulgaria, într-o ceremonie restrânsă, alături de familie și prieteni apropiați. În 2019 au devenit părinți, iar viața lor s-a schimbat odată cu venirea pe lume a fiului lor, Alexandru.

Între Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică există o diferență de vârstă de 17 ani, însă artista spune că acest aspect nu a reprezentat niciodată o problemă în relația lor.
„Nu am perceput niciodată vârsta ca pe un subiect în relația noastră și, tocmai de aceea, nici nu m-a preocupat. Pentru mine, vârsta este doar o cifră, iar ceea ce contează cu adevărat într-o relație sunt felul în care rezonezi cu omul de lângă tine, valorile comune și modul în care creșteți împreună.”
Secretul relației lor

Artista a explicat că, la fel ca în orice cuplu, au existat și momente dificile, însă comunicarea și răbdarea i-au ajutat să le depășească.
„Cred că fiecare cuplu își găsește propriul ritm și propriul mod de a fi bine împreună. Pentru noi, important este că există conexiune, comunicare și prezență reală, indiferent de context.”
Potrivit Laviniei Pîrva, fiecare provocare a fost o oportunitate de a învăța și de a deveni mai uniți.
De ce au ales să aibă un singur copil

Invitată într-un podcast, artista a vorbit și despre viața de familie și despre decizia de a avea un singur copil.
Lavinia Pîrva spune că această alegere a venit în mod natural și că fiul lor, Alexandru, le aduce deja toată împlinirea de care au nevoie.
„La mine a fost clar: am zis că se oprește treaba, copilul meu este cât trei, nu mai este nevoie de altul.”
O mamă dedicată
Artista a mărturisit că și-a dorit să fie cât mai prezentă în viața fiului ei și a ales să nu apeleze la ajutorul unei bone. În primii ani a primit sprijinul mamei sale, însă, în mare parte, a preferat să se ocupe singură de creșterea lui Alexandru.
„Eu am ales să fiu părinte cu normă întreagă și mi-am dorit foarte tare să stau lângă Alexandru de când s-a născut.”
Pentru Lavinia Pîrva, maternitatea este una dintre cele mai intense experiențe din viață și o responsabilitate care rămâne pentru totdeauna.