Giulia Anghelescu și Vlad Huidu formează de ani buni unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul românesc, însă viața de familie vine, uneori, cu provocări neașteptate. Cei doi sunt părinții Antoniei și ai lui Eduard Mikael, iar artista a vorbit recent despre modul în care încearcă să își crească și să își educe copiii.
Cântăreața spune că parentingul este o experiență intensă, plină de momente frumoase, dar și de situații complicate.
„Cred că toată treaba asta cu părințeala este o provocare. Nu aș putea să spun un singur lucru, pentru că totul este… greu și foarte frumos în același timp.”

Giulia Anghelescu a explicat că fiecare etapă din viața copiilor vine cu propriile provocări, iar adolescența schimbă complet dinamica familiei.
„Adolescența are un alt vibe, dar are și părțile ei foarte frumoase, așa că ne bucurăm de fiecare moment, chiar dacă este mai solicitant.”
Artista spune că încearcă să păstreze o relație apropiată cu Antonia și Mikael, astfel încât aceștia să se simtă în siguranță atunci când vor să vorbească despre orice problemă.
„Cred că sunt prietena copiilor mei, dar ei știu că limitele pe care le-am stabilit împreună trebuie respectate.”
În același timp, Giulia Anghelescu recunoaște că ea și Vlad Huidu trebuie să găsească permanent echilibrul între viața profesională și cea de familie.
„Cu greu ne împărțim, dar deocamdată facem o treabă foarte bună.”

În ceea ce privește educația copiilor, cei doi părinți au luat o decizie importantă. Antonia și Mikael învață la o școală privată care îmbină sistemul educațional românesc cu cel finlandez.
Giulia Anghelescu spune că această alegere a fost făcută tocmai pentru a le oferi copiilor o experiență educațională cât mai echilibrată.
„Ne-am dorit foarte mult ca Antonia și Mika să învețe în sistemul finlandez. Este o combinație între cel românesc și cel finlandez.”

Artista consideră că modelul educațional din Finlanda oferă multe exemple bune, iar integrarea unor astfel de principii în educația copiilor poate aduce rezultate pozitive.
În familia lor, parentingul este un efort comun, iar uneori apar și opinii diferite între părinți.
„Bineînțeles că în fiecare zi avem păreri diferite. De-asta îți trebuie răbdare.”
Vlad Huidu spune că, în general, el este puțin mai strict, în timp ce Giulia tinde să fie mai permisivă.
„Ea este mai permisivă, eu mai puțin permisiv.”
Chiar și așa, cei doi reușesc să ajungă la un echilibru atunci când vine vorba despre deciziile importante.
„Sunt discuții normale pentru o familie, dar direcția de parenting este aceeași.”

Un alt aspect dificil pentru părinți este influența tehnologiei în viața copiilor.
Giulia Anghelescu spune că este greu să controlezi complet acest aspect, însă consideră că o relație sănătoasă între părinte și copil poate face diferența.
„Tehnologia e greu de stăpânit și de controlat.”
Artista crede că, înainte de orice, copiii trebuie ascultați și încurajați să vorbească deschis cu părinții lor.
„Un copil trebuie să aibă încredere în tine ca părinte și să vină, indiferent ce i se întâmplă, să îți spună ție primul.”
Pentru Giulia Anghelescu și Vlad Huidu, cel mai important lucru este să le ofere copiilor siguranță și sprijin, indiferent de situație.