A apărut altfel decât au văzut-o vreodată: Sorana Cîrstea întoarce toate privirile după ruptura de Alexandru Țiriac

Sorana Cîrstea a schimbat complet registrul și a făcut-o exact când toată lumea se aștepta mai puțin. La scurt timp după ce s-a confirmat despărțirea de Alexandru Țiriac, sportiva a ieșit în față cu o imagine care nu are nimic în comun cu aparițiile ei obișnuite de pe teren.

Cunoscută pentru stilul sport și energia de competiție, Sorana a ales de această dată eleganța pură. O rochie neagră, simplă, dar extrem de rafinată, a transformat-o într-o apariție demnă de podium, iar reacțiile nu au întârziat să apară.

Momentul vine după încheierea unei relații care a durat aproximativ cinci ani. Legătura dintre ea și Alexandru Țiriac a fost discretă, dar solidă, iar influența lui asupra stării ei de spirit și a încrederii cu care intra pe teren a fost evidentă în timp. Cu toate acestea, cei doi au decis să meargă mai departe separat, iar confirmarea a venit chiar din partea lui.

„Am rămas amici, însă, cum bine știți, nu vorbesc despre viața mea personală și nu pot să vă ofer mai multe detalii”

Despărțirea nu a fost singurul moment greu pentru Sorana. Cu toate acestea, reacția ei a fost clară: a mers înainte și a ales să transmită un mesaj fără cuvinte. Fotografia postată pe rețelele sociale a vorbit de la sine.

Cu părul prins într-o coadă împletită, lăsând spatele descoperit, și cu umerii goi, sportiva a afișat o combinație de forță și feminitate care i-a surprins chiar și pe cei mai vechi fani. Nu a scris nimic în dreptul imaginii, dar mesajul a fost evident: încredere, control și un nou început.

În paralel, cariera ei se apropie de un prag important. Sorana Cîrstea se pregătește să închidă un capitol uriaș din viața ei — aproape două decenii în tenisul profesionist.

Totul a început devreme. La doar 17 ani, în aprilie 2007, ajungea deja în finala unui turneu WTA la Budapesta. A urcat rapid în clasamente și, doi ani mai târziu, atingea unul dintre cele mai puternice rezultate ale carierei: sferturi de finală la Roland Garros.

Dar drumul nu a fost liniar. A venit și momentul în care a trebuit să învețe să gestioneze presiunea și înfrângerile.

 

„19 ani, eram aproape locul 20 în lume, nu era rău deloc. Apoi, la 20, a fost primul an în care am avut un pic de cădere. Pentru că atunci când ești junioară, mergi mereu în sus, sus, sus. Apoi intri la seniori și poate că în primul an te descurci extraordinar pentru că nimeni nu te cunoaște. Îi surprinzi pe toți. Ești nou intrată, nu ai așteptări. Nu există presiune. Ești nou venita la petrecere. La 20 de ani am avut primul sezon în care a trebuit să apăr rezultate. Și de atunci încolo au fost câțiva ani dificili până când m-am regăsit. Nu m-a învățat nimeni cum să pierd sau cum să gestionez înfrângerile. Aceasta a fost pentru mine, la începutul carierei, cea mai mare problemă. Anul următor va fi al 20-lea și ultimul pentru mine în circuit. Niciodată nu mi-am închipuit că voi fi jucătoare profesionistă timp de 20 de ani. Dar, încă o dată, sunt recunoscătoare pentru această călătorie”

Acum, în timp ce se apropie de finalul unei cariere impresionante, Sorana pare să își redefinească imaginea și direcția. Mai sigură pe ea, mai vizibilă ca niciodată și, poate, mai pregătită pentru ce urmează decât a fost vreodată.