Raluca Bădulescu nu este genul de persoană care să ocolească adevărul. Cu o prezență puternică și o personalitate care nu trece neobservată, vedeta continuă să spună lucrurilor pe nume, indiferent de reacțiile pe care le stârnește.
Cunoscută pentru stilul ei extravagant și pentru aparițiile care nasc mereu controverse, fosta jurată de la „Bravo, ai stil!” nu ezită să își exprime opiniile atunci când vine vorba despre felul în care se îmbracă alte vedete din România.

De data aceasta, în centrul criticilor sale a ajuns Andreea Bălan. Într-o declarație recentă, Raluca Bădulescu a spus deschis că artista nu reușește să își găsească direcția vestimentară, chiar și după o carieră îndelungată.
Vedeta a subliniat că nu există un conflict personal între ele, ci doar o diferență clară de opinie. În stilul caracteristic, direct și fără ocolișuri, a afirmat că Andreea Bălan se numără printre cele mai slab îmbrăcate persoane din showbiz-ul românesc.

„Tovarășa mea care se duce pe la 7000 de emisiuni și de care mă tot întreabă presa dacă am eu ceva cu ea, dacă m-am certat cu ea, nu m-am certat cu ea în viața mea. Eu nu mă cert cu nimeni, în primul rând. Eu doar spun realmente ce se întâmplă. (…) Andreea Bălan de departe. Mai sunt multe oricum. Deci prost îmbrăcate sunt multe. Bine îmbrăcate sunt puține. Prost îmbrăcate sunt foarte multe”, a spus Raluca Bădulescu.
Critica nu s-a oprit aici. Ea consideră că problema nu ține de hainele în sine, ci de felul în care acestea sunt combinate. Chiar și piesele semnate de branduri cunoscute ajung, în opinia ei, să nu funcționeze atunci când sunt purtate de Andreea Bălan.

„Nu le nimerește. N-are cum să o mai ajute nici Dumnezeu, tu înțelegi? (…) Dacă în 30 de ani nu a reușit să-și găsească stilul… ea poate să țopească orice ținută. Nu știu cum, dar ea țopește orice ținută. (…) Și dacă o duci la Burberry, dacă o duci la Gucci… duce ținuta în țopeală”, a mai declarat vedeta.

În același timp, Raluca Bădulescu i-a oferit și un sfat direct: să apeleze la un stilist și să respecte complet recomandările acestuia, fără să mai intervină cu idei personale care ar putea schimba rezultatul final.
„Să-și aleagă un stilist foarte bun și să asculte stilistul ăla 100%. Să nu vină cu idei personale… cred că vine cu o amprentă personală și atunci, oricât ar încerca cineva să construiască ceva, dacă tu intervii…”, a explicat ea.
În ceea ce o privește, Raluca Bădulescu spune că a învățat de mult să ignore comentariile răutăcioase din online. Nu se lasă afectată de critici și preferă să își trăiască stilul exact așa cum simte.
Recunoaște că a primit de-a lungul timpului numeroase remarci dure, însă nu le acordă o importanță prea mare. Pentru ea, reacțiile oamenilor sunt parte din realitatea publică.
„Dacă cineva sare calul cu un comentariu urât, îl ascund. (…) Dacă ești prea slab, nu e bine; dacă ești prea gras, iar nu e bine. Oricum ai da-o, tot nu e bine”, a spus ea.
Mai mult, vedeta a observat că un răspuns calm poate schimba tonul celor care critică. În loc să escaladeze conflictele, preferă să răspundă civilizat sau, pur și simplu, să ignore.
„Hate-ul a existat dintotdeauna… nu poate să te placă toată lumea. Cine nu mă place, să nu mă urmărească. Cine mă place, vă iubesc! (…) Dacă le răspunzi frumos și civilizat, se potolesc”, a mai adăugat Raluca Bădulescu.
Într-un peisaj unde opiniile sunt adesea filtrate, ea rămâne una dintre puținele voci care spun lucrurilor pe nume, chiar dacă asta înseamnă să stârnească reacții puternice.