Următoarele fapte despre toaletele din Roma antică îți vor da pe spate mințile! 🤯😱 Pe atunci, latrinele publice nu serveau doar ca toalete! 🧐🚽 În schimb, acestea erau centre de agitație care adunau chiar și elita societății! 🧐😮 Dar ce făceau ei acolo, cum arătau acele locuri și de ce ar putea părea oribil pentru noi, civilizația modernă? 🤔 Îți voi spune tot ce nu știai până acum în acest articol! 👇
Toaletele din Roma antică erau departe de a fi spații private, igienice. În schimb, acestea serveau drept centre sociale pline de viață în care viața de zi cu zi, politica și chiar afacerile se desfășurau în condiții care i-ar îngrozi pe majoritatea oamenilor din ziua de azi.
Latrinele publice erau proiectate cu bănci lungi din piatră, cu deschideri uniform distanțate. Nu existau separatoare între utilizatori, astfel încât conversațiile curgeau la fel de liber ca apa care curgea pe sub scaune. Un canal puțin adânc de sub bancă ducea deșeurile departe, datorită sistemelor de apă alimentate de apeducte.
În mod surprinzător, aceste toalete erau mai mult decât funcționale – erau locuri de relaționare. Romanii se adunau aici pentru a discuta, a împărtăși bârfe și chiar pentru a stabili legături de afaceri. Cetățenii mai înstăriți, deși aveau toalete private acasă, frecventau adesea facilitățile publice pentru scena socială.
Spre deosebire de toaletele moderne, latrinele romane erau uneori decorate precum sălile grandioase. Fresce ornamentate, sculpturi în marmură și chiar flori proaspete împodobeau spațiul. Unele aveau copertine din lemn pentru umbră, creând o atmosferă surprinzător de plăcută, în ciuda mirosului inconfundabil.
Latrinele din Efes, construite în urmă cu aproape 2.000 de ani, au fost printre primele toalete cu plată cunoscute. Situate în apropierea Bibliotecii lui Celsus, acestea puteau găzdui 48 de bărbați deodată – femeile nu aveau voie. Vizitatorii plăteau o mică taxă, ceea ce făcea ca instalația să fie mai comună printre cetățenii mai înstăriți.
În timp ce toaletele publice erau populare, unii romani bogați aveau acasă toalete private. În mod șocant, acestea erau adesea amplasate chiar în bucătărie. Logica? Aromele puternice de gătit ar fi mascat mirosurile mai puțin plăcute.
În lunile mai reci, sclavii erau trimiși să încălzească scaunele de piatră înainte de sosirea stăpânilor lor. Această sarcină aparent minoră prezenta riscuri semnificative pentru sănătate, contribuind la scurtarea duratei de viață a multor servitori.
Romanii nu foloseau hârtie igienică. În schimb, se bazau pe bureți prinși de bețe, cunoscuți sub numele de tersorium. Acești bureți erau depozitați în găleți pline cu apă sărată sau oțet pentru curățare. Un jgheab cu apă curentă la nivelul picioarelor permitea utilizatorilor să clătească atât bureții, cât și pe ei înșiși.
Romanii considerau deșeurile umane mai degrabă o resursă decât o pacoste. Amforele erau amplasate prin orașe pentru o ușurare rapidă, iar colecționarii de urină adunau conținutul pentru a-l vinde tăbăcăriilor și spălătoriilor. Amoniacul din urină era perfect pentru albirea țesăturilor.
Chiar și igiena personală implica urina. Unii romani își clăteau gura cu urină îmbătrânită, crezând că aceasta albea dinții. De asemenea, tăbăcarii înmuiau piei de animale în urină pentru a îndepărta părul înainte de a înmuia pielea cu – ați ghicit – fecale.
Deși practicile de igienă ale romanilor ar putea părea îngrozitoare după standardele de astăzi, sistemele lor inovatoare de apă și de gestionare a deșeurilor erau surprinzător de avansate pentru acea vreme. Este o amintire ciudată a faptului că până și cele mai neplăcute aspecte ale vieții pot fi transformate în ceva util.
