Piața dimineața era plină de viață. Vânzătorii strigau prețurile, copiii alergau între tarabe, iar mirosul de pâine proaspătă și legume umplea aerul. În mijlocul zgomotului și al culorilor stătea o femeie în vârstă, cu spatele ușor cocoșat, cu mâinile tremurânde de bătrânețe și muncă grea. În fața ei se afla un coș mic cu doar câteva zeci de ouă — singurul lucru pe care îl avea de vânzare în acea zi.
Trecătorii se grăbeau, unii aruncând o privire la coșul ei, dar puțini oprindu-se. Ea șoptea prețul încet, aproape timid, temându-se să nu fie ignorată sau ridiculizată. Hainele ei erau vechi și decolorate, pantofii uzați. Cu toate acestea, stătea cu demnitate, sperând să câștige suficient cât să-și cumpere pâine și puțin ceai.
Au trecut ore, iar ouăle erau încă acolo. Câțiva oameni au încercat să negocieze dur, cerându-i să scadă prețul deja mic. De fiecare dată, ea zâmbea slab, scuturând din cap. „Este tot ce am”, spunea ea încet.
Tocmai când disperarea începea să se instaleze în pieptul ei, un bărbat s-a apropiat. Era bine îmbrăcat, în mod evident nu era un cumpărător local, și avea ochi blânzi care se opreau asupra coșului ei. S-a aplecat și a întrebat: „Cât costă toate?”
Bunica a ezitat, nesigură dacă auzise bine. „Toate?”, a repetat ea.
El a dat din cap. „Da. Toate ouăle pe care le ai.”
Ea îi spuse prețul, cu vocea tremurândă. Fără să mai spună nimic, el scoase portofelul și îi dădu nu doar suma exactă, ci mult mai mult. Ochii ei se măriră și încercă să-i dea restul, insistând că nu poate să-l ia. Dar el îi închise ușor mâna în jurul banilor și zâmbi.
„Aceste ouă nu sunt pentru mine”, îi explică el încet. „Sunt pentru tine. Ca să te poți odihni astăzi.
Ai făcut destul.”
Bătrânei îi tremurau buzele, iar ochii i se umplură de lacrimi. În jurul lor, zgomotul pieței părea să se estompeze. Ea șopti o binecuvântare, strângând banii nu pentru valoarea lor, ci pentru bunătatea pe care o reprezentau.
Și în acea dimineață, printre sute de străini ocupați, un gest simplu le-a reamintit tuturor celor care l-au văzut că adevărata bogăție nu se măsoară în ceea ce avem, ci în ceea ce alegem să dăm.
