La început, părea un experiment neobișnuit, dar inofensiv. O echipă de ingineri, care colabora cu autoritățile locale, a fost însărcinată să testeze modul în care cantități mari de depozite minerale ar putea afecta un lac mic și izolat. Au adus camioane și, în decursul a câteva zile, au aruncat 50 de tone de sare industrială direct în apă.
Localnicii erau sceptici. „Va ucide peștii”, murmurau unii. Alții nu au dat nicio importanță. „E doar sare”, spuneau ei. „Lacul o va absorbi.” Pentru o vreme, nimic nu părea ieșit din comun.
Dar apoi au început schimbările.
În două săptămâni, apa nu mai arăta la fel. Suprafața albastră limpede a căpătat o culoare pală, lăptoasă, aproape ca sticla acoperită de îngheț. Peștii care odată înotau lângă mal au dispărut. Păsările care aterizau să bea apă zburau repede, neliniștite.
Până în a treia săptămână, lacul se transformase complet. Apa se îngroșase, se mișca lent, iar formațiuni cristaline ciudate începuseră să se ridice de-a lungul marginilor, crescând în înălțime în fiecare zi. Străluceau sub soare ca niște turnuri zimțate, ascuțite și nenaturale.
Când inginerii s-au întors să preleveze probe, au rămas perplecși. Apa nu se mai comporta deloc ca apa. Se lipea de instrumentele lor, grea și gelatinoasă, refuzând să se evapore. Și mai ciudat, când au luminat-o noaptea, lacul reflecta o strălucire înfiorătoare, de parcă ar fi fost viu.
Vestea s-a răspândit repede. Curioși s-au adunat la lac, unii îndrăznind chiar să atingă apa. Cei care au făcut-o au descris o senzație de furnicătură, ca și cum mici vibrații le-ar fi străbătut pielea. Un bărbat a susținut că a auzit un zumzet slab când s-a aplecat aproape de suprafață, ca și cum ar fi fost sute de voci chiar sub el.
Inginerii au oprit imediat studiul, împrejmuind zona. Rapoartele lor oficiale au numit-o „reacție chimică neașteptată”, dar în spatele ușilor închise, nimeni nu a putut ajunge la un acord cu privire la o explicație.
Pentru că orice ar fi devenit acel lac, nu mai era doar apă amestecată cu sare. Era cu totul altceva, ceva ce inginerii înșiși refuzau să numească.
Și chiar și acum, noaptea, localnicii spun că lacul strălucește slab sub lumina lunii, șoptind încet oricui îndrăznește să se apropie prea mult.
