Pentru Anna, pisica ei, Molly, era mai mult decât un simplu animal de companie – o prietenă adevărată. Deșteaptă, afectuoasă și puțin încăpățânată, Molly se întorcea întotdeauna acasă la timp, ca și cum ar fi știut ceasul. Dar într-o zi, totul a mers prost.
Dimineața, pisica, ca de obicei, a ieșit în curte și nimeni nu a mai văzut-o. Ziua a trecut – nimic. A doua – niciun semn. Anna a umblat prin tot cartierul, a pus pliante și a venit seara, ca înainte. Liniște. Părea că Molly dispăruse fără urmă.
În a treia zi, Anna nu și-a mai putut stăpâni lacrimile. Și chiar atunci, seara, a auzit un mieunat familiar la ușă. Molly se întorsese – obosită, prăfuită, dar vie. Anna a ridicat-o în brațe, fără să observe imediat cel mai ciudat lucru.
O mică bucată de hârtie împăturită era prinsă cu ace de guler, lângă etichetă. Împăturită cu grijă și înfășurată cu sfoară. Mâinile Annei tremurau în timp ce o desfăcea.
Pe bucata de hârtie era scris, cu un scris îngrijit:
„Vă mulțumim pentru grija dumneavoastră. Pisica dumneavoastră venea la noi în fiecare seară. Ne-a salvat fiica de singurătate. Nu vă faceți griji, e bine.”
Anna a citit-o iar și iar. Nu exista nicio semnătură. Doar data și adresa – o stradă necunoscută din cealaltă parte a orașului.
Mai târziu, Anna s-a dus acolo. S-a dovedit că o femeie locuia acolo cu o fată care își revenise după o boală gravă. Când pisica a venit prima dată la ei acasă, copilul era deprimat. Molly a devenit vizitatoarea ei zilnică – și aceste vizite i-au readus zâmbetul fetei.
„Pur și simplu venea, se așeza lângă ea și se uita la ea. Fiica noastră a început să vorbească din nou”, a spus mama fetei.
De atunci, Molly a devenit un simbol al bunătății în cartierul lor. Anna o scotea uneori la plimbare – știind întotdeauna că aduce puțină căldură cuiva.
Povestea s-a răspândit rapid pe rețelele de socializare. Oamenii au scris că „pisicile simt durerea mai bine decât oamenii” și că chiar și o dispariție accidentală poate fi un adevărat miracol.
Și Molly, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, acum doarme pe pervaz, privind lumea cum trece – și pare să înțeleagă totul.
