„Am băgat toți banii aici” Brigitte Pastramă revine în forță și atacă marile podiumuri ale lumii

Puțini au crezut că va reuși. După trei ani și jumătate în Dubai, cu sacrificii uriașe și schimbări repetate de direcție, Brigitte Pastramă a revenit în România cu un plan clar și o ambiție care nu mai lasă loc de îndoială. La aproape 50 de ani, bifează cea mai mare reușită din cariera ei.

Mutarea în Dubai nu a fost deloc ușoară. A vândut un apartament și mașina pentru a putea cumpăra o casă și a investit fiecare leu în noul început.

„Am vândut un apartament aici și mașina, ca să pot lua casa asta. Și, da, toți banii pe care i-am avut, vreau să-ți spun că i-am băgat aici. Am avut foarte, foarte multe poticniri. Pentru că atunci când am ajuns aici, la 3 săptămâni, mi-au fraudat toate cardurile, au încercat niște hackeri să-mi ia banii de pe ele. Deci nu a fost foarte ușor.”

După ce a devenit celebră în România prin relația și căsnicia cu Ilie Năstase, încheiată în 2018, Brigitte a luat-o de la zero într-o altă țară. A încercat mai întâi designul de interior și și-a deschis o firmă, dar câștigurile nu au fost pe măsura așteptărilor.

„Eu am avut mult timp. Am încercat să-mi fac o firmă în Dubai și am pierdut bani. Am muncit câteva luni și am zis că nu se câștigă bani ca designer de interior. Asta am făcut aici timp de 2 ani.”

A urmat o perioadă în care a fost influencer, profitând de notorietatea acumulată.

„Am avut mulți followerși, când ajungi să fii cunoscut în agențiile lor, ai ceva. Dar nu mai voiam. Stai să te machiezi, apoi mergi la un restaurant să mănânci și vii acasă să te pui pe cântar.”

Nemulțumită, s-a reprofilat din nou. A investit zeci de mii de euro în cursuri și specializări, a făcut un master în outfituri și corsete, a ajuns la nivelul 2 la Fashion Academy în Dubai și a făcut un internship sub îndrumarea unui designer faimos din Emirate.

„Foarte mult am studiat și am făcut niște cursuri. Am făcut un master. Acum trebuie să-mi iau licența, proiectul în curând. Trebuie să merg să-mi dea diploma. Am făcut un master de outfituri și corsete. Sunt la nivel 2 la Fashion Acadamy în Dubai și în septembrie o să am prima mea prezentare de modă ca și designer. Fac și un internship sub umbrela unui creator care este faimos în Dubai la atelierul lui. Sunt cea mai bună elevă a lui. A zis că a mai avut o singură ucenică și m-a luat pe mine. Lucrez acolo două zile pe săptămână, dar fără bani. Școlile le-am plătit, am plătit mult, câteva zeci de mii de euro.”

A urmat licența, pe care a obținut-o cu rezultate excelente, iar premiile au început să apară. Brandul ei, Marquisa by Brigitte, a prins contur după studiile la Fashion Academy Dubai și masterul în corseterie la ESMOD, unde a învățat tehnica french corset și construcția pieselor după tipare libaneze.

Colecția „Heavenly Glow” este rezultatul unei investiții masive. Materialele sunt aduse în principal din Dubai și parțial din Kosovo, multe realizate special pentru creațiile ei.

„Doar materialele sunt extrem de scumpe, pentru că sunt făcute special pentru mine și le aduc în principal din Dubai. O rochie are minimum 10 kilograme, doar câteva ajung la 7 kilograme. Sunt realizate cu corsete duble, cusute manual, accesorizate manual. Nu folosesc tehnica europeană clasică, ci metoda învățată în școala libaneză, pe care am studiat-o la ESMOD. Sunt rochii pentru femei care vor să își redefinească puțin structura corpului.”

Urmează momente decisive. Pe 28 februarie prezintă la Milano Fashion Show, pe 11 aprilie ajunge la Burj Al Arab, iar pe 19 mai colecția este prezentată la Monte Carlo. Marea miză este Milano Fashion Week, unde va avea prima apariție internațională cu o colecție proprie lansată oficial.

Din septembrie, creațiile ei vor fi prezente și în Galeries Lafayette din Dubai. Planurile includ extinderea cu magazine în Franța și Emirate. În România, are un showroom în Pipera, unde sunt realizate piesele, iar prețul de pornire pentru o rochie este de 3.000 de lei, cu posibilitatea de închiriere.

Despre Ilie Năstase, fostul soț care urmează să împlinească 80 de ani, Brigitte spune că îi datorează multe și îi transmite urări de bine.

După eșecuri, pierderi și investiții uriașe, Brigitte Pastramă nu mai vorbește despre încercări. Vorbește despre podiumuri.