Cătălina Grama s-a întors la facultate: „Este primul meu an”

La 42 de ani, Cătălina Grama demonstrează că niciodată nu e prea târziu pentru un nou început. Cunoscuta actriță, pe care publicul o știe și drept Jojo din Divertis, a decis să revină pe băncile facultății.

După ani în care a jonglat cu succes între film, teatru, seriale și propria companie de teatru fondată alături de Paul Ipate, vedeta a început studiile la Facultatea de Psihologie.

„Sunt foarte încântată și mândră că am ajuns la această a doua premieră Maidan. Apoi, continuăm filmările la Tătuțu. Sezonul 3 l-am încheiat. Urmează să fie difuzat de PRO TV și ne pregătim pentru sezonul 4 deja. Și mai am partea de cursuri de actorie care funcționează minunat, îi pregătesc pe copii pentru festival și de când nu ne-am mai văzut, da, am intrat la Psihologie și am fost în sesiune. Este primul meu an la Psihologie și sunt foarte încântată.”

De ce a ales Psihologia

Cătălina Grama predă deja de trei ani cursuri de actorie pentru copii și adolescenți și spune că dorința de a-i înțelege mai bine a împins-o către acest drum.

„Mi-aș dori să lucrez cu copiii, mai ales că eu am cursurile de actorie deja de trei ani, intrăm în cel de-al patrulea an, și îmi place foarte tare să lucrez cu copiii de toate vârstele și acesta a fost motivul principal pentru care m-am îndreptat și către zona aceasta de terapie, de psihologie, dar pe partea de terapie cu copiii.”

Planurile sunt clare: după finalizarea facultății, a masterului și a formărilor necesare, își dorește să combine arta cu terapia.

Despre familie și creșterea copiilor

Actrița este mama a doi copii, Zora și Achim, iar relația cu ei rămâne prioritară. Spune că nu își mai dorește alți copii, pentru că este deja înconjurată zilnic de zeci de copii la cursuri.

„Capitolul acesta e terminat. Am copii de la 6 la 16 ani la cursuri și îi consider pe toți ai mei. Sunt înconjurată de copii și îi ador.”

Despre adolescența lui Achim, Cătălina vorbește cu maturitate și empatie, subliniind importanța răbdării și a spațiului personal.

„Pentru mine, ca părinte, cel mai important este să fiu acolo, atunci când are nevoie de mine, și să știu să-i ofer spațiu, atunci când are nevoie de el.”

Pentru Cătălina Grama, viața înseamnă evoluție continuă. Actriță, mamă, profesoară și acum studentă la Psihologie, vedeta pare pregătită pentru un nou capitol în care arta și înțelegerea minții umane se vor împleti natural.