Dana Rogoz, mesaj plin de iubire pentru Radu Dragomir de ziua lui: momentul special care i-a găsit împreună pe platoul de filmare

Ziua de naștere a lui Radu Dragomir a venit anul acesta într-un mod diferit, dar cu atât mai special. Regizorul a împlinit 59 de ani pe 17 februarie, iar soția lui, actrița Dana Rogoz, a ales să marcheze momentul cu un mesaj plin de emoție.

Aniversarea nu i-a găsit însă într-un restaurant sau într-o vacanță, ci chiar la muncă. Cei doi au început ziua foarte devreme, pe platoul de filmare al noului lungmetraj la care lucrează împreună.

Actrița a povestit că dimineața aniversară a început la ora 4, când amândoi s-au trezit pentru a relua filmările. Deși îi așteaptă o perioadă intensă, cu multe ore de muncă, Dana Rogoz spune că exact astfel de momente sunt cele care îi definesc.

În mesajul publicat pe rețelele de socializare, actrița a transmis cuvinte calde și sincere pentru partenerul ei de viață.

„La mulți ani, Radu! Azi, de ziua ta, ne-am trezit amândoi la 4 dimineața, destul de emoționați, și am reînceput filmările pentru lungmetrajul tău. Urmează multe zile grele de lucru, știm deja. Adică exact așa cum ne plac nouă cel mai mult. Ce mă bucur că s-a nimerit să te sărbătorim la cadru, alături de întreaga echipă de filmare! Mă bucur enorm pentru tine, pentru noi! Te iubim!!!”, a scris Dana Rogoz.

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от Dana Rogoz (@danarogoz)


Mesajul a atras rapid reacții din partea fanilor, care au remarcat cât de unit pare cuplul format din actriță și regizor.

Dana Rogoz și Radu Dragomir sunt considerați unul dintre cele mai stabile cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au căsătorit în 2012 și au împreună doi copii, Vlad și Lia. Radu Dragomir mai are un fiu, Barbu, dintr-o relație anterioară.

Povestea lor a început chiar pe platourile de filmare ale serialului „La Bloc”. La acea vreme, Radu Dragomir era unul dintre regizorii producției, iar colaborarea profesională s-a transformat treptat într-o relație personală.

De-a lungul anilor, cei doi au continuat să lucreze împreună și în proiecte cinematografice. Dana Rogoz a avut rolul principal în filmul „Mo”, în care a jucat alături de Mădălina Craiu și Răzvan Vasilescu. Pelicula, regizată de Radu Dragomir, a fost inspirată de un caz real intens discutat în spațiul public, despre un profesor universitar acuzat că și-a agresat sexual o studentă.

Într-un interviu recent, Dana Rogoz a vorbit și despre momentul în care regizorul a cerut-o în căsătorie, o amintire care a rămas foarte specială pentru amândoi.

Cererea s-a petrecut de Paște, într-un context complet neașteptat. Cei doi se aflau într-o rulotă pe care tocmai o cumpăraseră din Germania și călătoreau prin Europa.

„Am fost cerută în căsătorie de Paște, într-o rulotă pe care tocmai ne-o cumpăraserăm din Germania. Era seară deja, parcaserăm chiar în centrul orașului Praga, unde urma să rămânem peste noapte, când Radu a scos inelul… A fost foarte emoționant pentru amândoi. Cererea a venit după mulți ani de relație și era un pas pe care amândoi îl consideram firesc. Cu alte cuvinte, Radu era 100% sigur care va fi răspunsul meu. Dar tot a fost foarte emoționant acel „Da.”

După mai bine de un deceniu de căsnicie, Dana Rogoz și Radu Dragomir continuă să împartă atât viața de familie, cât și proiectele profesionale, iar mesajul actriței de ziua lui a arătat încă o dată cât de puternică este legătura dintre ei.