Valentina Pelinel nu lasă loc de interpretări când vine vorba de relația ei cu Cristi Borcea. După ani de căsnicie și trei copii împreună, vedeta vorbește deschis despre un subiect care stârnește mereu discuții: gelozia.
Cei doi sunt căsătoriți din 2018 și au construit o familie numeroasă, alături de Milan și gemenele Indira și Rania. În tot acest timp, au reușit să păstreze imaginea unui cuplu stabil, iar explicația, spune Valentina, ține de felul în care își gestionează emoțiile.

„Între noi așa nu avem de ce să fim geloși pentru că noi știm că avem o relație bazată pe iubire și încredere și o relație solidă.”
Recunoaște totuși că gelozia nu lipsește complet. Doar că nu scapă de sub control.
„Evident că un oarecare grad de gelozie avem amândoi, pentru că asta înseamnă iubirea până la capăt, dar știm să ne controlăm foarte bine.”
Dincolo de acest echilibru, relația lor este marcată de intensitate. Nu evită să își arate sentimentele, iar gesturile simple au rămas constante în timp.

„Noi simțim totul foarte intens, noi ne spunem Te iubesc, noi așa închidem telefonul când vorbim. Și noi ne mirăm uneori câți ani au trecut.”
Viața de cuplu nu este singura provocare. Valentina Pelinel reușește să îmbine familia cu un stil de viață activ, în care disciplina joacă un rol esențial.

În ciuda unui program aglomerat, își face timp pentru sport și nu face compromisuri când vine vorba de rutină.
„Da, practic și pillates și mă antrenez și cu greutăți, am făcut și karate. Sunt foarte disciplinată, trag foarte mult de mine și mi-am impus ca în fiecare dimineață, după ce las copiii la școală, să merg la sală, că altfel dacă găsești o scuză azi, o scuză mâine, s-a terminat…”
Pentru Valentina Pelinel, echilibrul nu vine de la sine. Este rezultatul unor alegeri constante, atât în relație, cât și în viața personală. Iar în cazul ei, controlul emoțiilor pare să fie cheia care ține totul în picioare.