Ce i s-a întâmplat Gabrielei Cristea: a fost nevoită să cheme ambulanța fiind într-o stare gravă

Gabriela Cristea a trecut prin clipe care i-au schimbat complet starea în doar câteva ore. Ceea ce părea o zi obișnuită s-a transformat într-o noapte de urgență, după ce organismul ei a reacționat violent.

Vedeta a ajuns sub supravegherea medicilor după ce a suferit o alergie severă care s-a agravat rapid. Situația a devenit atât de serioasă încât a fost nevoită să sune la ambulanță.

Pe rețelele de socializare, Gabriela a povestit totul în detaliu și a publicat imagini care spun mai mult decât orice explicație. Primele fotografii par obișnuite, dar ultima arată realitatea din spatele lor: o noapte în care fiecare minut a contat.

„Dacă vă uitați la primele poze din această postare, o să vă gândiți că ați mai văzut genul acesta cu mine în social media, pentru că postez zilnic. Dar vă invit să derulați până la ultima poză. E o poză făcută de mine azi-noapte, înainte să chem salvarea. Și dacă vă uitați mai atent la primele poze, o să vedeți urmele unei perfuzii cu care m-am “delectat” noaptea trecută chiar pe mână, la primele poze din postare. Am făcut o formă gravă de alergie ce a necesitat intervenție medicală”.

Reacția alergică a lăsat urme vizibile. Buzele i s-au umflat puternic, iar semnele perfuziilor au rămas pe braț. Chiar și după ce și-a revenit parțial și a încercat să își reia rutina, oamenii au observat schimbările, fără să știe prin ce trecuse.

„Azi, după ce m-am îmbrăcat și m-am machiat, mi-a spus cineva “ce frumos ți-ai pus acid în buze”…dar nu mi-am pus, sunt doar urmele unei situații din care riscam să nu mă mai trezesc niciodată, am făcut o formă de alergie care a escaladat rapid. Daaaa, alergiile sunt foooooarte periculoase”.

Intervenția a venit la timp. Echipa medicală a ajuns în doar șase minute, complet pregătită pentru o situație critică.

„Știți după cât timp a venit salvarea cu medic, asistent și paramedic, cu defibrilizator si pregătiți pentru ORICE? În 6 minute. Nu pentru ca eram Gabriela Cristea, habar nu aveau ca vin la mine, ci pentru ca eram un caz grav la care minutele contau foarte mult”.

După această experiență, Gabriela Cristea a tras un semnal de alarmă. A vorbit deschis despre pericolul alergiilor și despre cât de repede pot deveni acestea amenințătoare.

În același timp, a făcut legătura cu o problemă mai veche din apropierea locuinței sale. Un teren neîngrijit, plin de vegetație de ani de zile, ar fi putut contribui la declanșarea reacției.

„Anul trecut, un vecin de pe strada mea s-a supărat când i-am spus ca mă duc la primărie și îl reclam dacă nu își curăță terenul pe care nu a construit și era care era plin de bălării de peste 10 ani, pe motiv ca “nu poate acum”…acum de zece ani. Și uite că aseară era să o pățesc…și încă sunt sub observație. Vreau să le mulțumesc celor de la Ambulanța. Știu ca pare banal dar chiar nu e de glumit cu alergiile, o știu pe pielea mea”.

Experiența a făcut-o să privească altfel lucrurile. Dincolo de aparențele perfecte din online, există momente în care realitatea lovește brusc și fără avertisment.

„Așa că, uneori vedeți fețe zâmbitoare pe social media dar nu e totdeauna ce pare ca este”.