„Iuliana Beregoi a încercat să-i „spargă casa” unui artist celebru, dar a rămas cu buza umflată”

Iuliana Beregoi nu este la prima acțiune controversată în lumea showbiz-ului românesc, iar acum, detalii noi ies la iveală despre o tentativă de a strica o relație stabilă, în stilul ei caracteristic. Deși s-a făcut remarcată prin piese și filme, Iuliana a avut o ambiție mai mare decât cea de a cânta sau de a juca în filme: să fie mai mult decât o colegă pentru unul dintre partenerii săi de scenă, Cristian Porcari.

Se pare că Iuliana a pus ochii pe Cristian Porcari, un artist apreciat, și a încercat, pe cât a putut, să-l despartă de iubita sa. După ce au lansat piese împreună și chiar un film, Iuliana Beregoi a considerat că are șanse să depășească bariera colegialității și să devină mai mult decât o simplă colaboratoare. Artista blondă a apelat la toate trucurile pe care le știe pentru a atrage atenția lui Cristian, însă, din păcate pentru ea, toate încercările au fost în zadar.

Deși au existat momente în care cei doi apăreau extrem de apropiați pe rețelele sociale, Cristian Porcari nu a căzut în capcana acestei apropiere și, spre dezamăgirea Iulianei, nu a renunțat la iubita sa. Ba mai mult, după finalizarea proiectului, el i-ar fi spus clar că nu acceptă astfel de avansuri.

„Apropierea aceasta este exagerată”, i-ar fi spus artistul, care, deși a suportat tensiunile dintre ei în timpul proiectelor comune, a decis să păstreze distanța după finalizarea acestora.

Această schimbare a fost vizibilă și pe rețelele de socializare. După luna ianuarie 2026, când filmul lor a fost lansat, nu mai există nicio postare cu Iuliana Beregoi pe profilul lui Cristian Porcari. Din momentul în care proiectele s-au încheiat, Cristian a ales să își vadă de relația sa și a păstrat distanța față de colega de scenă.

Cât despre Iuliana, se pare că a rămas cu buza umflată, fără să obțină ce își dorea. Și-a făcut planurile, și-a imaginat că va fi suficient să fie mereu lipită de Cristian, dar în final, speranțele ei s-au năruit.