Survivor România a avut parte de unul dintre cele mai încărcate consilii tribale din acest sezon, iar finalul serii i-a lăsat pe mulți concurenți în lacrimi. Aris Eram a fost eliminat din competiție după un duel dificil, iar atmosfera din trib s-a schimbat complet imediat după anunț.
Totul a pornit în momentul în care Maria Dumitru a decis să folosească totemul câștigat anterior pentru a anula votul lui Gabi Tamaș. Mutarea a surprins întreaga echipă și a provocat imediat reacții în lanț. Mai mult decât atât, concurenta a votat chiar în locul fostului fotbalist, însă acesta i-a reamintit rapid că este protejat de colanul de imunitate.

După tensiunile din consiliu, Gabi Tamaș a luat decizia care avea să schimbe complet seara și l-a trimis pe Aris Eram la duel. Pentru tânărul concurent, confruntarea a fost prima de acest fel în competiție și a recunoscut că alegerea l-a surprins, chiar dacă se aștepta ca decizia să vină din partea lui Gabi.
Посмотреть эту публикацию в Instagram
În jocul decisiv, Lucian Popa a reușit să își păstreze locul în competiție, iar Aris Eram a fost nevoit să își ia rămas-bun de la colegi și de la aventura din Republica Dominicană.
Momentul eliminării a fost extrem de emoționant pentru cei rămași în competiție. Bianca Stoica a izbucnit în lacrimi imediat după verdict, iar Bianca Giurcanu a fost și ea vizibil afectată de plecarea lui Aris.
Deși eliminarea l-a luat prin surprindere, Aris a spus că pleacă împăcat cu experiența trăită și cu tot ceea ce a învățat în competiție.

„Când am pierdut, parcă nu mi-a venit să cred. Mă vedeam mai departe. Lucian este un sportiv adevărat. Merită să meargă mai departe, este un sportiv mult mai bun decât mine”, a declarat concurentul după eliminare.
Ulterior, Aris Eram a publicat și un mesaj emoționant pe Instagram, în care a vorbit despre lecțiile importante pe care le-a descoperit în timpul competiției.
„Ce experiență minunată! Chiar dacă drumul meu în această competiție se oprește aici, am învățat enorm despre relațiile între oameni, despre prietenie și încredere, despre mine și despre supraviețuire. Ceea ce este foarte important, la 22 de ani”, a transmis acesta.
Și Bianca Giurcanu a recunoscut că plecarea lui Aris va schimba atmosfera din trib și că îi este greu să accepte faptul că acesta nu va mai fi alături de ei în competiție.
„Cu siguranță, va fi un pic mai trist tribul fără Aris Eram. Eu credeam că o să plec înaintea lui. Îmi place că și acum îl văd atât de optimist și cu zâmbetul pe buze”, a spus concurenta.
Între timp, aventura Survivor se apropie de final. Filmările din Republica Dominicană s-au încheiat deja, iar concurenții s-au întors acasă după luni întregi petrecute în junglă, departe de familie și de viața lor obișnuită.
Pentru cei de acasă, competiția continuă însă cu și mai multă tensiune. După Unificare, noul trib Los Niños încearcă să reziste provocărilor din ce în ce mai dificile, iar fiecare joc poate schimba complet traseul către marele trofeu.
Finala Survivor România 2026 va fi transmisă LIVE din Republica Dominicană, iar câștigătorul va fi decis prin votul publicului. Marele premiu pus în joc este de 100.000 de euro.
Până atunci, concurenții rămași în competiție vor trece prin noi conflicte, strategii și răsturnări de situație care promit să ducă tensiunea la maximum.