În ultimele săptămâni, numele Flaviei Mihășan a fost intens comentat după apariția unor speculații legate de o posibilă a treia sarcină. Vedeta a decis acum să lămurească situația și a explicat exact de unde au pornit presupunerile care au stârnit atât de mult interes în rândul admiratorilor săi.
După separarea de Marius Moldovan, tatăl celor doi băieți ai săi, Carol și Tudor, Flavia a traversat o perioadă în care și-a concentrat atenția asupra familiei și a propriei vieți. Între timp, și-a găsit din nou echilibrul sentimental alături de Andrei Ciobanu, iar cei doi nu își mai ascund relația, fiind prezenți împreună tot mai des la diverse evenimente.

Totul a pornit după publicarea unui material video în care Flavia aborda tema fertilizării in vitro. Mesajul făcea parte dintr-o campanie de informare dedicată fertilității și posibilităților pe care le au femeile de a deveni mame și la vârste mai înaintate. Mulți au interpretat însă clipul ca pe un indiciu că vedeta ar aștepta un copil.
Pentru a elimina orice neclaritate, Flavia a precizat că nu este însărcinată în prezent. Ea a explicat că intenția videoclipului a fost exclusiv una de conștientizare și că și-a dorit să aducă în atenția comunității sale un subiect important. În același timp, a recunoscut că ideea unei viitoare sarcini nu este exclusă.

„Este un raising awareness despre cum poți rămâne însărcinată după o anumită vârstă. Este vorba despre fertilizarea in vitro, despre care am vorbit. Am crezut că cei din comunitatea mea sunt curioși. Nu sunt însărcinată, dar nimic nu este exclus. În acest moment, însă, nu sunt însărcinată. Să spunem că încă îmi revin după cele două sarcini, în sensul că sunt ocupată cu cei mici momentan, dar asta nu exclude o posibilă altă sarcină în viitor”, a declarat vedeta.
Mai mult, Flavia a recunoscut că subiectul extinderii familiei a fost deja discutat cu actualul ei partener. Chiar dacă nu există o decizie concretă și nici planuri imediate în această direcție, cei doi nu evită conversațiile despre viitor și despre posibilitatea de a deveni părinți împreună.

„Am discutat despre asta și este un subiect pus pe masă, dar nu putem spune că am luat o decizie sau că facem ceva în sensul ăsta în viitorul foarte apropiat”, a explicat ea.
Vedeta spune că relația cu Andrei Ciobanu i-a schimbat inclusiv perspectiva asupra ideii de familie numeroasă. Dacă în trecut era convinsă că doi copii reprezintă formula perfectă pentru ea, acum privește lucrurile diferit și admite că dragostea pentru copii a făcut-o să își reevalueze planurile.
„Până la Andrei am crezut că doi copii sunt formula ideală. Eu mereu mi-am dorit doi băieți, dar lucrurile s-au schimbat, îți dai seama. Mie îmi plac foarte mult copiii, iar dacă ar fi să am timp și toate resursele din lume, îți dai seama că aș face foarte mulți copii”, a mărturisit Flavia.
Povestea dintre ea și Andrei Ciobanu nu a început peste noapte. Cei doi se cunoșteau de ani buni din lumea divertismentului, însă apropierea reală s-a produs în timp, pe măsură ce au descoperit că împărtășesc valori și interese comune.
„Noi ne știm de ceva timp, de foarte mulți ani, doar că nu ne știam atât de bine. Ne-am cunoscut din industrie și a fost o surpriză plăcută să văd că ne potrivim pe atâtea planuri”, a povestit vedeta.
Flavia are doar cuvinte de laudă la adresa partenerului său și spune că una dintre cele mai importante calități ale lui este autenticitatea. În plus, apreciază inteligența și umorul care au contribuit la consolidarea relației lor.
„E mult de spus că e o persoană super complexă, dar e un tip foarte deștept, are un simț al umorului care îmi place foarte mult și e un om real, autentic, foarte bun”, a declarat ea.
Între cei doi există o diferență de vârstă de cinci ani, însă Flavia consideră că acest aspect nu are nicio relevanță în viața lor de cuplu. Din punctul ei de vedere, maturitatea și compatibilitatea contează mult mai mult decât cifrele din buletin.
„Nu! De multe ori mă ia prin surprindere când mi se zice. Adică între noi niciodată nu se simte asta. Din contră, el este mult mai matur și mult mai grounded decât sunt eu. Bine, nu e greu, nu e ca și cum eu sunt vreun exemplu. Dar nu cred în asta, nu cred în genul ăsta de diferențe. Adică nu cred că e important”, a spus vedeta cu sinceritate.