La 31 de ani, Nicoleta Ghelase cântă, conduce o formație de evenimente și îi învață pe alții să își folosească vocea. În primii ani de viață, însă, respirația îi crea dificultăți serioase, iar internările repetate făceau parte din realitatea familiei sale. Artista povestește că medicii erau rezervați în privința șanselor ei de supraviețuire.
Publicul o cunoaște prin muzică, prin aparițiile pe scenă și prin bucuria cu care își practică meseria. Mai puțin cunoscut este începutul dificil al Nicoletei Ghelase, care a crescut cu restricții și cu o grijă permanentă pentru propria sănătate.
Potrivit relatării sale, a fost diagnosticată cu astm încă de la naștere. Au urmat ani în care spitalele, dificultățile respiratorii și nevoia de a se proteja i-au limitat activitățile. Până în adolescență, a avut nevoie de aparate care să o ajute să respire.
Muzica a apărut în viața ei încă din copilărie. Pe atunci, era o pasiune, fără certitudinea că va deveni vreodată o profesie. Astăzi, tocmai cântecul îi ocupă o mare parte din viață, atât în fața publicului, cât și la orele de canto.
Primii ani, între internări și restricții
Nicoleta își amintește că primii patru ani au fost deosebit de dificili. Povestește despre probleme grave de sănătate, convulsii frecvente și numeroase internări. Tot ea spune că prognosticul medicilor de atunci îi lăsa familiei puține motive de liniște.
Nici dincolo de spital copilăria nu putea continua fără precauții. Trebuia să evite răcelile, iar zilele cu ceață îi îngreunau respirația. Activități pe care alți copii le făceau fără să se gândească prea mult necesitau, în cazul ei, atenție și limite.
Artista explică faptul că nu putea participa la toate jocurile și experiențele celor de vârsta ei. Starea de sănătate trebuia luată în calcul mereu, inclusiv în momentele care, pentru alți copii, însemnau doar joacă.
În prezent, spune că situația sa este mult diferită. Nu se mai confruntă cu aceleași dificultăți ca în copilărie, deși a rămas sensibilă la răceli și obosește destul de repede.
Această schimbare îi dă o însemnătate aparte fiecărei apariții pe scenă. Pentru Nicoleta, posibilitatea de a cânta și de a construi o carieră în domeniul pe care îl iubește reprezintă o realizare pe care o privește și prin prisma începutului său.
Cei care o văd zâmbind în fața publicului nu cunosc neapărat toate aceste episoade. Ea spune însă că experiențele timpurii au învățat-o să aprecieze fiecare zi și să continue să muncească pentru ceea ce își dorește. Nu anticipase că muzica îi va deveni meserie, dar a urmat acest drum în ciuda piedicilor cu care a pornit.
Studii muzicale, premii și propria formație
Pasiunea din copilărie a fost susținută ulterior prin pregătire de specialitate. Nicoleta Ghelase a absolvit Liceul de Arte și Școala Populară de Arte din Brăila, apoi Conservatorul și un program de masterat în domeniul muzical.
Parcursul său a inclus numeroase festivaluri de muzică populară, de unde a adunat zeci de premii și distincții. Printre experiențele importante se află prezența pe scenă alături de Nicolae Botgros și participarea la emisiunea „Vedeta populară”.
În timp, artista și-a construit propriul repertoriu, care include melodii pentru care deține drepturi de autor. Cântă atât muzică populară, cât și muzică de petrecere, iar între colaborările sale se numără cele cu Vali Vijelie și Nicu Paleru.
Înființarea unei formații de evenimente a adăugat o nouă responsabilitate activității sale. Pe lângă concerte și colaborări, Nicoleta lucrează și ca profesor de canto, împărtășindu-le celor care își doresc o carieră artistică din pregătirea și experiența ei.
Astfel arată astăzi viața despre care, în copilărie, familia sa avea atâtea motive să se teamă: studii încheiate, proiecte muzicale și elevi pe care îi îndrumă. Povestea ei pune alături două realități greu de cuprins într-o singură imagine, copilul cu dificultăți de respirație și femeia care își câștigă existența cântând. Cât de nedrept este să judecăm cât de ușoară îi este viața unui artist doar pentru că îl vedem zâmbind pe scenă?
Lăsați în comentarii ce v-a impresionat în povestea Nicoletei.
