Filmările pentru Asia Express 2026 nu sunt doar despre probe și tensiune, ci și despre momente care rămân întipărite pe viață. Irina Fodor a trăit unul dintre ele recent, într-un loc care a făcut-o să uite complet de oboseală și de ritmul alert al competiției.
Ajunsă în China, prezentatoarea a descoperit Parcul Național Forestier Zhangjiajie, o zonă care pare desprinsă dintr-o altă lume. Situat în provincia Hunan și deschis încă din 1982, acest loc este cunoscut pentru peisajele sale spectaculoase, cu formațiuni stâncoase care par să plutească printre nori.
![]()
Ziua nu a început promițător. Ploaia torențială părea să strice orice plan, iar atmosfera era departe de imaginea ideală pentru o experiență memorabilă. Dar exact atunci s-a produs schimbarea.
Irina Fodor a urcat în Liftul Bailong, considerat cel mai înalt lift exterior din lume. În mai puțin de două minute, a ajuns la o altitudine de 326 de metri, iar în fața ei s-a deschis un peisaj pe care nu l-a mai văzut niciodată.
„Astăzi am ajuns într-un loc care pare desenat, nu real. Asta deși ziua a început cu o ploaie infernală, pentru care păreau mai potrivite planuri modeste. Dar, uneori, exact zilele care nu promit nimic, ajung să surprindă cel mai tare. Am urcat cu Bailong Elevator, cel mai înalt lift exterior din lume. În mai puțin de 2 minute, la 326 de metri înălțime, s-a deschis în fața ochilor mei un peisaj pe care nu cred că îl voi uita vreodată.”
Посмотреть эту публикацию в Instagram
Ceea ce a văzut acolo a depășit orice așteptare. Munții din Zhangjiajie, formați în sute de milioane de ani sub acțiunea naturii, au fost inspirația pentru celebrii munți plutitori din filmul Avatar. Priveliștea i-a confirmat încă o dată ceva ce nu poate fi explicat ușor în cuvinte.
„Zhangjiajie — munții care au inspirat lumea din Avatar și care te lasă, sincer, fără cuvinte. S-au format în sute de milioane de ani, modelați de apă, vânt și timp. Astăzi i-am văzut plutind printre nori. Dacă mai aveam vreun dubiu, azi am înțeles că natură a inventat totul prima.”

Sezonul 9 al emisiunii Asia Express se desfășoară pe celebrul „Drum al Mătăsii”, o rută care duce concurenții prin Uzbekistan și China, într-o experiență care combină diferențele culturale, tradițiile și tehnologia modernă. România este a doua țară din lume care explorează această destinație prin intermediul competiției, iar opt etape sunt dedicate exclusiv Chinei.
Pe lângă peisajele impresionante, concurenții vor avea de înfruntat și situații complet neașteptate. De la orașe ultramoderne la obiceiuri vechi de secole, fiecare etapă îi obligă să se adapteze rapid și să facă față unor contraste puternice.
În această aventură au pornit 18 vedete, împărțite în nouă echipe, fiecare cu propriile limite și ambiții. Fără telefoane, fără bani și cu doar un euro pe zi oferit de Irina Fodor, concurenții sunt puși în situații limită, bazându-se doar pe ingeniozitate și ajutorul localnicilor.
Printre cei care au acceptat provocarea se numără Cheloo și Mihai Ban, Maurice Munteanu alături de Connie Preda, Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, Radu Isac și Eduard Hordilă, Gabi Torje și Alin Alexuc Ciurariu, Loredana Chivu și Anamaria Mocanu, Valerie Lungu și Alex Gâlcă, Mirela Retegan împreună cu fiica ei Maya, dar și What’s UP alături de soția sa, Miky.
Toți pornesc spre același obiectiv: să ajungă la finalul cursei, în Shanghai, într-un traseu plin de obstacole, dar și de momente care nu pot fi replicate.