Raluca Pastramă rupe tăcerea despre căsnicia cu Pepe: spune că a dus familia în spate, dar a rămas cu acuzațiile

Raluca Pastramă vorbește deschis despre ce spune că a trăit în căsnicia cu Pepe și despre reproșurile care au continuat să o urmărească după despărțire. Cei doi au fost căsătoriți între 2012 și 2021 și au împreună două fiice, care, după divorț, au locuit mai mult cu tatăl lor. Dincolo de discreția cu care și-au prezentat multă vreme familia, Raluca descrie acum o experiență apăsătoare, în care spune că și-a asumat responsabilitățile casei, dar nu a găsit puterea să se apere public.

Într-un interviu recent, fosta soție a artistului a explicat de ce a ales să vorbească după ani în care s-a retras în fața acuzațiilor. Potrivit relatării sale, tăcerea nu a însemnat că accepta ceea ce se spunea despre ea. Susține că nu a avut curajul să își prezinte versiunea, iar între timp a simțit tot mai greu judecata celor care ajunseseră la concluzii despre viața ei.

Raluca își amintește că avea doar 20 de ani când a intrat în această căsnicie. Spune că a pornit la drum cu convingerea că își construiește familia pentru tot restul vieții și că a preluat o mare parte din grijile de zi cu zi. Programul unui artist presupunea, în descrierea ei, prezențe și absențe, iar ea susține că s-a ocupat în mare măsură singură de creșterea celor două fete.

Nu prezintă însă acea perioadă ca pe o listă de obligații pentru care ar cere acum compensații. Din explicațiile sale reiese că atunci considera firesc să se dedice copiilor și casei. Acceptase felul în care funcționa familia și spune că încerca să facă lucrurile să meargă, chiar dacă situația lor avea dificultăți pe care publicul nu le vedea.

Ceea ce o doare, afirmă Raluca, este că eforturile din timpul căsniciei au fost umbrite de acuzația că și-ar fi înșelat soțul. Ea respinge această versiune și spune că a fost greu să vadă cum oamenii o judecă pentru fapte pe care susține că nu le-a comis. Pentru ea, povara nu s-a încheiat odată cu divorțul, ci a continuat prin etichetele care i-au fost puse.

Fosta parteneră a lui Pepe susține că, atunci când acesta făcea afirmații dureroase despre ea, reacția ei era să se ascundă. Privind în urmă, își reproșează că nu a ieșit să răspundă și că a lăsat frica să îi dicteze comportamentul. Anii au trecut, dar sentimentul că poartă o vină care nu îi aparține a rămas, potrivit mărturisirilor sale, la fel de greu de suportat.

Un alt punct asupra căruia a insistat este relația ei cu banii și notorietatea artistului. Raluca afirmă că nu a privit căsnicia ca pe o ocazie de a obține avantaje și că nu a urmărit să folosească numele lui Pepe pentru propria expunere. Spune că identitatea ei în acea relație era legată de rolul de soție, fără calcule despre ce putea câștiga din statutul partenerului.

Pentru a explica această atitudine, a povestit că existau momente în care Pepe îi propunea să îi cumpere haine, iar ea refuza și îl îndemna să își ia lui ceea ce îi trebuia. În relatarea sa, considera că el avea mai multă nevoie de acele lucruri prin natura profesiei. Exemplul susține felul în care își descrie implicarea: spune că punea nevoile lui înaintea propriilor dorințe și că nu urmărea beneficii materiale.

Raluca afirmă că a rămas implicată în relație până când a simțit că nu mai poate continua. Susține că a investit sincer în căsnicie, în partener și în viața lor de familie, convinsă multă vreme că vor rămâne împreună. Despărțirea a contrazis astfel nu doar planurile pe care le aveau, ci și felul în care ea își imaginase propriul viitor.

Din această perspectivă, acuzațiile de infidelitate au fost, spune ea, cu atât mai dureroase. După aproape un deceniu în care consideră că și-a oferit timpul, energia și afecțiunea pentru familie, a simțit că totul era redus la un singur reproș. Nu doar destrămarea căsniciei o apasă în relatarea de acum, ci și impresia că implicarea ei a dispărut din povestea pe care ceilalți au ajuns să o creadă.

Prin aceste declarații, Raluca își prezintă propria versiune asupra anilor petrecuți alături de Pepe și explică de ce nu mai vrea să lase tăcerea să vorbească în locul ei. Miza mărturisirilor sale este felul în care a fost percepută după divorț: o femeie care susține că s-a dedicat familiei, dar care a rămas să se apere de o acuzație pe care o respinge.

Spuneți în comentarii cum vedeți decizia ei de a vorbi acum. E drept ca tăcerea unei femei după divorț să fie tratată ca o recunoaștere a vinovăției?