Seara de 11 martie a adus un moment special pentru fanii lui Florin Ristei. Artistul a urcat pe scena Sălii Palatului pentru un concert care a adunat numeroși spectatori, iar atmosfera din sală a fost una electrizantă. Printre surprizele pregătite pentru public s-a numărat și apariția actriței Ilona Brezoianu.
Cei doi sunt legați de o prietenie solidă, dar și de proiecte comune în televiziune. Ilona Brezoianu și Florin Ristei sunt colegi în emisiunea Super Neatza de weekend de la Antena 1, iar colaborarea lor a fost remarcată și în sezonul 20 al show-ului „Te cunosc de undeva!”, unde au făcut echipă și au reușit să câștige competiția. Atunci au plecat acasă cu trofeul și cu premiul de 15.000 de euro.

La concertul de la Sala Palatului, cei doi au pregătit un moment care a surprins publicul. Ilona Brezoianu a urcat pe scenă într-o rochie lungă, neagră, cu umerii goi și cu o crăpătură adâncă pe picior. Apariția ei a atras imediat privirile, iar momentul artistic a început cu interpretarea piesei „Lume lume”, celebră în repertoriul Mariei Tănase.
După acest moment solo, pe scenă și-a făcut apariția și Florin Ristei. Cei doi au continuat spectacolul împreună, interpretând o altă piesă cunoscută din repertoriul Mariei Tănase, „Cine iubește și lasă”, moment care a fost primit cu aplauze puternice din partea publicului.
Посмотреть эту публикацию в Instagram
La scurt timp după concert, Ilona Brezoianu a vorbit pe rețelele de socializare despre emoțiile pe care le-a trăit înainte de a urca pe scenă. Actrița a recunoscut că ziua concertului a fost plină de tensiune pentru ea, pentru că își dorea ca totul să iasă perfect.
În același timp, vedeta i-a mulțumit lui Florin Ristei pentru încrederea pe care i-a arătat-o și pentru ocazia de a explora și partea muzicală a talentului ei, într-un context atât de important.
Посмотреть эту публикацию в Instagram
„Poate că nu știți prin ce chinuri am trecut io de emoții în ziua cu concertu’ ăsta și cât de mult mi-am dorit să nu greșesc și să fie impecabil. Mulțumesc tare @fristei că îmi dai mereu ocazia să urc pe scenă și să cânt ceea ce nu credeam vreodată că o să ajung să fac la un asemenea nivel.. Asta arată câtă încredere ai tu în mine.. În concluzie deși zic mereu că nu mai fac asta că îmi scade durata vieții cu 10 ani și îmi cade păru’ din cap aș veni oricând de 1000 de ori. A fost într-un fel”, a transmis Ilona Brezoianu.
Посмотреть эту публикацию в Instagram
Momentul de pe scena Sălii Palatului a demonstrat încă o dată chimia dintre cei doi artiști, dar și faptul că Ilona Brezoianu nu se teme să iasă din zona ei obișnuită și să accepte provocări noi.