Dana Rogoz nu și-a mai putut stăpâni emoțiile. Mesajul pentru fiica ei i-a făcut pe fani să reacționeze imediat

Casa Danei Rogoz a fost în sărbătoare după ce Lia, fiica actriței, a împlinit șase ani. Vedeta a marcat momentul printr-o serie de imagini speciale și printr-un mesaj extrem de emoționant dedicat micuței care i-a schimbat complet viața.

Pentru Dana Rogoz, aniversarea Liei nu a fost doar despre tort și petrecere. A fost încă un moment în care și-a dat seama cât de repede trece timpul și cât de mult s-a schimbat familia lor de când fetița a venit pe lume.

Actrița a povestit că Lia a așteptat cu nerăbdare această zi luni întregi și că vorbea despre aniversarea ei cu oricine îi ieșea în cale.

„Dragostea noastră, mâine împlinești 6 ani! Ce mai, în câteva ore! Abia ai așteptat să vină această zi. Cred că de pe la începutul anului, imediat după Revelion, ai început să îți faci planurile: câte luni mai sunt, cum să arate tortul, unde să sărbătorim… Ai fost așa de fericită, încât nimic nu te-a oprit zilele acestea să-i anunți că urmează marele eveniment pe toți cei cu care te-ai întâlnit, fie la grădiniță, fie în parc, la dentist, la supermarket, oriunde!”, a scris Dana Rogoz.

Vedeta a mărturisit că energia și bunătatea fiicei sale reușesc să lumineze tot în jur și că fiecare aniversare a copiilor ei o face extrem de sensibilă.

„Zâmbești cu atât de multă încredere și bunătate în tine, încât am sentimentul că poți îmbrățișa și înveseli întreg Universul! Ești o minune de copil și ți-am spus-o și în seara aceasta, înainte să adormi, cât încă mai aveai 5 ani. E foarte foarte foarte emoționant în fiecare an de zilele lor de naștere”, a mai transmis actrița.

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от Dana Rogoz (@danarogoz)


Într-un alt mesaj publicat cu aceeași ocazie, Dana Rogoz și-a amintit în detaliu dimineața în care a plecat spre maternitate pentru a o aduce pe lume pe Lia. Era perioada stării de urgență din pandemie, orașul era pustiu, iar emoțiile erau uriașe.

Actrița a descris cu sinceritate clipele trăite înainte să își țină fiica pentru prima dată în brațe.

„Acum 6 ani, pe la 5 jumate dimineața, am plecat spre maternitate. Era încă întuneric afară, orașul pustiu, iar Vlad adormise în scaunul mașinii. Radu și cu mine eram atât de emoționați, încât n-aveam puterea să articulăm prea multe cuvinte. Ne-am despărțit cu lacrimi în ochi în fața cortului armatei, amplasat în starea de urgență impusă de pandemie”, a povestit ea.

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от Dana Rogoz (@danarogoz)

Dana Rogoz spune că atunci nu avea cum să își imagineze câtă bucurie urma să aducă Lia în viața lor și cât de mult avea să schimbe echilibrul întregii familii.

„Nu puteam să mi te imaginez nicio secundă așa minunată cum ești tu în realitate. De unde să am eu habar că în câteva ore urma să țin în brațe așa o bucurie de fetiță! Cât noroc să avem în viață să te naști în familia noastră și să o întregești în cel mai frumos mod cu putință!”, a mai scris actrița.

Dana Rogoz și Radu Dragomir formează unul dintre cele mai stabile cupluri din lumea mondenă. Cei doi sunt căsătoriți din 2012 și au împreună doi copii, pe Vlad și Lia. Regizorul mai are un fiu, Barbu, dintr-o relație anterioară.

Actrița a vorbit și despre felul în care încearcă să păstreze echilibrul dintre viața profesională și familie, mărturisind că atât ea, cât și soțul ei, sunt foarte implicați în creșterea copiilor.

„Sunt aceleași prin care trec toți părinții. De multe ori, împărtășesc cu comunitatea mea și momentele mai dificile. Pe de altă parte, iubesc să fiu mama lor. Radu și cu mine ne sprijinim mult unul pe celălalt, el fiind un tată extrem de prezent. Și încercăm să luăm împreună cele mai bune decizii pentru ei”, a declarat Dana Rogoz.

Vedeta a explicat și că are o comunicare foarte deschisă cu cei mici și că încearcă să îi lase să își rezolve singuri micile conflicte și provocări ale copilăriei.