Irisz Kovacs continuă să împingă limitele teatrului contemporan și să provoace discuții incomode despre lumea artistică și societatea în care trăim. Regizoarea a vorbit deschis despre frustrările, haosul și nesiguranța din mediul cultural, dar și despre motivul pentru care refuză să transforme spectacolele în arme împotriva oamenilor vulnerabili.
Cel mai nou proiect al său, cerul hartă către casă, realizat după un text semnat de Doru Vatavului, pornește de la universul vizual al pictorului Șerban Savu și ajunge într-o zonă apăsătoare, unde precaritatea, munca fără sfârșit și sentimentul inutilității devin teme centrale.
Spectacolul îi aduce pe scenă pe Mălina Moraru, Cezara Petredeanu, Armand Crișan și Adelin Tudorache în rolurile unor îngeri prinși într-o societate care seamănă tot mai mult cu realitatea de zi cu zi.
Ideea proiectului s-a născut după un apel lansat de Teatrelli pentru spectacole experimentale. La început, Irisz Kovacs și-a imaginat o dramatizare inspirată direct din lucrările lui Șerban Savu, artist pe care îl admiră pentru felul în care surprinde România contemporană.
Prima variantă a spectacolului a apărut în 2023, însă regizoarea și autorul au simțit că experimentul nu merge suficient de departe. Au urmat tăieri de bugete și o perioadă lungă de pauză, iar proiectul a fost reluat abia mai târziu, într-o formă mult mai personală și mai dură.
„Am păstrat faptul că pornim de la albumul lui Șerban Savu și când am discutat cu Doru despre ce ne preocupă pe noi, în momentul ăsta, am ajuns la ideea muncii artistice, dar și neartistice. Care-i rostul? De ce muncim noi? De ce muncesc alții? Mai ales acum, când sunt și mai multe tăieri bugetare”, a explicat regizoarea.
Discuțiile cu actorii au schimbat profund direcția spectacolului. Irisz Kovacs spune că nu și-a dorit niciodată să pună în gura actorilor propriile frustrări, mai ales într-un proiect în care interpreții apar cu identitatea lor reală și vorbesc despre propriile experiențe.
În timpul repetițiilor, actorii au povestit prin câte compromisuri au trecut pentru a putea continua să lucreze în teatru. Aproape toți au fost nevoiți să aibă și alte meserii pentru a se întreține.
„Mi-au povestit, toți fiind îndrăgostiți de meserie și niște profesioniști impecabili, ce au trebuit să facă de când a început cariera lor ca să poată să continue să fie actori. Cred că absolut toți au avut alte meserii în paralel”, a spus ea.
Spectacolul vorbește direct despre un sistem care consumă oamenii și îi transformă în simple rotițe ale unei mașinării imposibil de controlat. În piesă apare și replica: „Corpul tău nu-i al tău, timpul tău nu-i al tău.”
Regizoarea spune că lumea în care trăim pare scăpată complet de sub control și că nici măcar cei care o analizează constant nu îi mai înțeleg mecanismele.
În același timp, Irisz Kovacs consideră că teatrul are și o responsabilitate socială clară și că anumite tipuri de umor nu mai pot fi acceptate doar pentru câteva râsete din sală.
„Cred că e de datoria noastră să încercăm să nu mai dăm șuturi în jos la oameni care sunt deja șutați în lumea adevărată, că nu are nicio valoare, nu merită pentru un chicot al unui spectator să atingi demnitatea unor grupuri”, a declarat regizoarea.
Ea vorbește și despre feminism, reprezentare corectă și nevoia ca teatrul să trateze cu respect comunitățile vulnerabile. În opinia sa, textele clasice pot fi reinterpretate fără a perpetua stereotipuri sau umilințe.
Deși vede teatrul românesc într-o perioadă foarte bună la nivel de conținut și creativitate, Irisz Kovacs spune că sistemul cultural funcționează într-un haos continuu.
„De la faptul că în București teatrele n-au manageri, au doar interimari, la faptul că finanțările sunt absolut imprevizibile și teatrele trebuie să-și facă planuri la ghici, e dezolant într-un mod care e aproape amuzant”, a mai spus ea.
Chiar și în acest climat instabil, regizoarea spune că își iubește enorm meseria și că legătura cu spectatorii rămâne motivul pentru care continuă să creeze.
