Oana Roman și-a schimbat diminețile după ce a slăbit aproape 12 kilograme. Ce face înainte să pună mâna pe cafea

Oana Roman traversează o perioadă în care schimbările făcute în stilul său de viață au devenit tot mai vizibile. Vedeta a reușit să scape de kilogramele pe care nu și le mai dorea și spune că rezultatele nu au venit întâmplător, ci în urma unui proces bazat pe disciplină, alimentație atentă și obiceiuri pe care încearcă să le respecte zi de zi.

Transformarea nu a fost făcută după propriile reguli și nici printr-o metodă improvizată. Oana Roman a apelat la specialiști și, cu ajutorul unui medic nutriționist, și-a reorganizat stilul de viață. Recent, creatoarea de conținut a dezvăluit că rezultatul acestui proces înseamnă aproape 12 kilograme pierdute în numai patru luni.

Oana Roman are o regulă înainte de cafeaua de dimineață

Printre schimbările introduse în programul său se află și o rutină pe care o respectă la începutul fiecărei zile. Pentru Oana, primele momente ale dimineții au devenit importante, iar cafeaua nu mai este primul lucru pe care îl consumă după ce se trezește.

Vedeta spune că și-a format un nou obicei. Înainte de cafea, își administrează suplimentele pe care le folosește în cadrul programului său și bea un pahar mare cu apă la temperatura camerei, pe stomacul gol.

„De ceva vreme mi-am format un obicei bun. Dimineața, înainte să beau cafea, îmi iau suplimentele și beau un pahar mare cu apă la temperatura camerei”, a explicat Oana Roman.

Pentru ea, schimbarea nu este legată exclusiv de ceea ce vede în oglindă su de numărul indicat de cântar. Oana a subliniat că sănătatea și energia au reprezentat motive importante pentru care a decis să își reorganizeze rutina.

Mai mult, acest proces nu o privește doar pe ea. Și Isabela, fiica Oanei Roman și a lui Marius Elisei, a intrat într-un program atent supravegheat, iar cele două au început împreună să respecte o serie de reguli noi.

Oana Roman a ținut să precizeze că schimbările au fost făcute după consultații și analize, nu prin metode alese la întâmplare. Mama și fiica merg periodic la control, iar evoluția lor este urmărită de specialiști.

„Am început împreună cu Iza un periplu foarte bine monitorizat, am mers la doctor, am făcut analize. Ne-a dat un plan bun, mergem la control la două săptămâni”, a povestit Oana.

Programul lor nu se rezumă la simpla reducere a cantității de mâncare. Potrivit vedetei, există o dietă stabilită, un tratament și anumite suplimente, toate integrate într-un proces care trebuie urmărit corespunzător.

„Facem o dietă anume, un tratament anume, luăm niște suplimente anume, e un întreg proces, nu se poate lua așa de capul lui”, a explicat ea.

Oana Roman spune că nici ritmul în care sunt pierdute kilogramele nu trebuie forțat. Obiectivul nu a fost o transformare bruscă, ci un proces gradual, monitorizat.

„Nu o slăbire bruscă. Maximum un kilogram pe săptămână. Am slăbit aproape 12 kilograme în patru luni”, a dezvăluit Oana Roman.

Astfel, în spatele schimbării sale nu se află o singură regulă miraculoasă, ci o rutină mai amplă și supravegheată. Paharul cu apă băut înainte de cafea este doar unul dintre obiceiurile pe care vedeta spune că le-a introdus în viața sa, alături de planul alimentar, controalele periodice și recomandările primite de la specialiști.

După aproape 12 kilograme pierdute în patru luni, Oana Roman pune accent pe consecvență și pe monitorizarea medicală, nu pe soluții rapide. Dar cât de mult contează micile obiceiuri zilnice într-o transformare și cât este, de fapt, rezultatul disciplinei unui program complet?

Voi ce credeți despre rutina ei? Spuneți-ne în comentarii.