Nu a fost vorba doar despre câteva kilograme în plus. Pentru Andreea Marinescu, lupta a fost cu imaginea din oglindă. La 42 de ani, prezentatoarea buletinului de știri de la Pro TV a decis că nu mai poate continua așa și a făcut o schimbare care i-a transformat complet silueta.
În doar trei luni, Andreea a reușit să slăbească 20 de kilograme. De la 76-77 de kilograme, la o înălțime de 1,70 m, a ajuns la 56-57 de kilograme. O diferență vizibilă, dar mai ales simțită.

Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, vedeta a vorbit deschis despre momentul în care a realizat că trebuie să își schimbe stilul de viață. Dietele încercate anterior nu au funcționat, iar obiceiurile alimentare scăpaseră de sub control.

„Am reușit ceea ce nu am reușit cu nicio cură de slăbire până acum. Uite că am ars imediat… Eu am 1,70 m înălțime și 76-77 de kilograme. Acum am tot 1,70 m înălțime, nu s-a schimbat nimic. Și am 56-57 de kilograme. Ajunsesem să nu-mi mai placă deloc de mine, să nu mă simt bine în pielea mea… Mâncam mult și de toate. Și dulciuri, și fast-food, și la ore nepotrivite, și în cantități foarte mari. Am făcut niște analize și colesterolul ieșise rău de tot. Aveam și probleme de sănătate. S-a schimbat stilul de viață.”
Посмотреть эту публикацию в Instagram
Schimbarea a început cu ajutor specializat. Andreea a apelat la Carmen Barcan, tehnician nutriționist și specialist în tehnici non-invazive de slăbire și remodelare corporală. Împreună au construit un plan care nu a însemnat restricții extreme, ci echilibru și gust.
Astăzi, rutina ei arată complet diferit. Dimineața începe cu cafea sau ceai, urmate de un iaurt cu miere și nuci. La prânz, proteine și legume. Fără merdenele, pateuri sau gogoși. Fără excese.

„Acum, când trec pe lângă oglindă, nu mă mai enervez, transmit altă energie. Înainte mâncam numai prostii. Merdenele, pateuri, gogoși. Acum, dimineața am grijă să beau cafeaua sau ceaiul. Un iaurt cu miere și cu nuci. Și la masa de prânz niște proteine, legume. Am schimbat total. Cu ceva tot gustos, nu am schimbat cu ceva ce nu are gust. Aici mi-a dat mie Carmen Barcan ideea că pot să fac treaba asta. Mi-a zis că nu o să mănânc prostii, o să mănânc gustos, să-mi placă. Are niște rețete foarte bune”, a explicat Andreea Marinescu.
La rândul ei, Carmen Barcan a vorbit despre colaborarea cu prezentatoarea și despre cât de importantă este conexiunea dintre specialist și pacient.
„Contează foarte mult… în momentul în care rezonezi cu o persoană, totul devine mai ușor. De 16 ani, zi de zi, fac asta. Toate rezultatele sunt obținute cu pasiune. Oamenilor, în momentul în care vor să facă o schimbare, le lipsesc dorința și fericirea. Ai nevoie de un impuls și acel impuls ți-l dă oglinda. Dacă te uiți în oglindă și nu te mai recunoști, nu te simți bine în pielea ta… Andreea Marinescu avea nevoie să fie din nou ea în oglindă. Și a reușit acest lucru. Este la o vârstă potrivită, cu o familie frumoasă”, a precizat aceasta.
Pentru Andreea Marinescu, cele 20 de kilograme în minus nu înseamnă doar o cifră pe cântar. Înseamnă un nou început și o energie pe care o simte în fiecare zi.