Alina Sorescu, copleșită de emoție la aniversarea Raisei. Mesajele părinților au spus tot despre legătura cu fiica lor

În familia Alinei Sorescu a fost din nou motiv de sărbătoare. Artista a marcat recent un moment important pentru una dintre cele mai dragi persoane din viața ei: fiica sa, Raisa, a împlinit 10 ani, iar ziua specială a fost însoțită de un mesaj plin de tandrețe și de imagini care au atras imediat atenția celor care o urmăresc.

Pentru Alina Sorescu, aniversarea Raisei nu a fost doar o simplă zi de calendar, ci un prag emoționant. Cântăreața și-a lăsat sentimentele să se vadă fără rezerve și a transmis public un gând cald pentru fiica ei, vorbind despre uimirea cu care o privește crescând. În mesajul dedicat fetiței, artista a scris: „Draga mea Raisa, acum 10 ani te aduceam pe lume și nu îmi închipuiam cât de bună și blândă vei fi. „La mulți ani”, fetiță iubită!”

Și Alexandru Ciucu a ales să marcheze această zi printr-o postare specială, în care a vorbit deschis despre dragostea pe care i-o poartă fiicei sale. Cuvintele lui au fost încărcate de emoție și au pus accent pe sensibilitatea Raisei și pe locul uriaș pe care îl ocupă în viața lui. „La mulți ani, Raisa! Sunt fericit că ești fetița noastră, că ai o inimă atât de mare și atât de multă dragoste de dăruit. Sufletul tău blând și curat este un dar de la Dumnezeu și fiecare zi petrecută împreună, îmi reamintește ce norocos sunt că exiști în viața mea. Astăzi împlinești 10 primăveri și, împreună cu surioara ta, Carolina, sunteți primăvara sufletului meu. Vă iubesc cât universul și voi fi mereu lângă voi, indiferent de drum. Tata.”

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от Alina Sorescu (@alina_sorescu_official)


În spatele acestor momente luminoase stă însă o perioadă grea, care a lăsat urme adânci în familie. După trei ani de procese, divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-a încheiat în ianuarie 2025, însă tensiunile dintre ei nu par să se fi stins complet nici acum.

După finalizarea proceselor, Alina Sorescu a vorbit deschis despre episoadele dureroase trăite în timpul căsniciei. Artista a făcut referire la comportamentul nepotrivit al fostului soț, la abuzul emoțional pe care spune că l-a suportat, dar și la trauma prin care au trecut cele două fiice ale lor, Carolina și Raisa, în urma separării. Chiar dacă de la despărțire au trecut mai bine de trei ani și divorțul este oficial, schimburile de acuzații dintre cei doi continuă să apară în declarațiile publice, iar lucrurile neplăcute din timpul mariajului ies încă la suprafață.

Cu toate acestea, Alina Sorescu pare tot mai hotărâtă să lase în urmă această etapă apăsătoare. Artista, care va împlini în curând 40 de ani, dă semne că vrea să închidă definitiv capitolul dureros din viața ei personală și să ajungă la mai mult echilibru, poate chiar la o relație mai liniștită cu fostul partener.

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от Alexandru Ciucu (@alexandruciucuofficial)

Dincolo de toate tensiunile, un lucru a rămas clar pentru ea: legătura cu fetițele sale este una extrem de puternică. Într-un interviu recent, Alina Sorescu a vorbit despre apropierea pe care o are de Carolina și Raisa și despre felul în care muzica le unește tot mai mult.

„Fetele mele sunt membre ale trupei de copii: cântă alături de mine și de colegii lor de trupă. Sunt amândouă talentate. Le place foarte mult ceea ce fac. Își doresc să vină alături de mine. Sunt fericită că au descoperit cât de frumos te poți dezvolta prin muzică. Muzica- în primă fază- pe cei mici îi ajută să devină curajoși, dezinvolți”, a povestit artista.

Mai mult decât atât, Alina Sorescu a mărturisit că părerile celor două fete contează enorm pentru ea, chiar și în lucrurile care țin de imagine și carieră. Artista spune că fiicele ei îi oferă feedback sincer, iar ea îl ascultă cu toată seriozitatea.

„Ele sunt criticul meu… sau cum să spun? Ele sunt cele mai avizate păreri de care eu țin cont. Mă sfătuiesc cu ele și în legătură cu ținutele, în legătură cu piesele pe care le fac. Pentru că ele – dacă ascultă muzica actuală, atunci simt ce se poartă. Și atunci, de fiecare dată dacă o piesă le place sau nu. Ele sunt primele care ascultă”.